23 de firme virtuale din judeţul Hunedoara se reunesc vineri la Târgul Regional al Firmelor de Exerciţiu, eveniment ce va avea loc în vestul Văii Jiului. Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani organizează un concurs dedicat tinerilor de la liceele cu profil economic, care are ca scop principal dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul acestora. Elevii şi-au înfiinţat întreprinderi după modelul de funcţionare a firmelor reale de pe piaţă.

Elevii hunedoreni se pregătesc pentru dezvoltarea propriilor afaceri. Tinerii sunt învăţaţi la şcoală cum se înfiinţează o firmă şi cum funcţionează, iar astfel au luat naştere firmele de exerciţiu, care sunt de fapt întreprinderi virtuale prin care elevii simulează toate procesele interne desfăşurate într-o firmă reală. Alpina SRL, Românaşul Vesel SRL, Castelul din Carpaţi SRL sau Futur SRL, reprezintă doar câteva exemple de firme de exerciţiu care vor concura mâine la Uricani. Elevii îşi vor prezenta ofertele şi serviciile firmelor înfiinţate, iar un juriu format din cadre didactice va desemna câştigătoare firmele care vor reuşi să redea cel mai bine o activitate desfăşurată într-o firmă reală.

“Visează împreună cu noi în Castelul din Carpaţi”

Gazdele, reprezentanţii Liceului Tehnologic „Retezat” din Uricani, au înfiinţat o firmă de exerciţiu care are ca activitate principală turismul, pentru promovarea zonei de vest a Văii Jiului. Aşa a luat naştere „Castelul din Carpaţi SRL”, o firmă virtuală bine pusă la punct, care cuprinde oferte de cazare, servicii de echitaţie şi de alpinism, după modelul unei firme reale de profil. Mai mult decât atât, tinerii s-au gândit şi cum ar putea atrage cât mai mulţi turisţi cu o astfel de firmă, astfel că au înfiinţat şi un site online al întreprinderii. „Hotelul Castelul din Carpaţi are 150 de camere spaţioase, fiecare dintre ele oferind clienţilor vedere asupra ansamblului de fortificaţii militare. Camerele păstrează elemente de arhitectură originale care împreună cu mobilierul creează un stil de înaltă clasă. Cele situate în aripa sudică a hotelului au vedere spre Traseul celor Trei Fortificaţii, unde accesul este gratuit pentru clienţii hotelului. De la ferestrele camerelor, oaspeţii au prilejul de a urmări ceremonialul de execuţie a salvelor de tun. O altă panoramă deosebită este oferită şi de camerele situate în aripa estică a hotelului. Oraşul Uricani, situat pe un picior de plai binecuvântat de Dumnezeu, ocupă un loc important în peisajul Văii Jiului, fiind situat în partea de vest a depresiunii, la o altitudine de 715 m. Cadrul natural, de un pitoresc aparte, oferă turiştilor posibilităţi de odihnă, destindere şi sport, atât vara cât şi iarna”, se arată în caracterizarea firmei de exerciţiu „Castelul din Carpaţi SRL” pe site-ul propriu de pe internet.

Standuri special amenajate pentru prezentarea firmelor

Potrivit organizatorilor, „Târgul firmelor de exerciţiu” reprezintă un bun prilej pentru elevi să-şi dezvolte competenţele manageriale, de comunicare în limba română şi chiar engleză, dar şi de promovare a conceptului de firmă de exerciţiu la nivel local. „Pentru liceenii hunedoreni, evenimentul reprezintă un adevărat schimb de experiență. Fiecare echipă care coordonează o firmă virtuală va prezenta în cadrul evenimentului oferta întreprinderii, site-ul acesteia, dar şi spoturile publicitare ale firmei. În cadrul acţiunii vor fi amenajate standuri special amenajate”, a declarat coordonatorul proiectului.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara. Toţi participanţii la concurs vor fi recompensaţi cu diplome. Târgul regional al firmelor de exerciţiu se află în acest an la cea de-a doua ediţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus