El a subliniat că legea pensiilor, care a trecut prin Parlament, nu are sursă de finanţare, iar pentru a nu destabiliza economia ar trebui luați bani din altă parte

Majorarea pensiilor creează probleme de sustenabilitate pentru bugetul următorilor doi ani, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. Atât instituţiile financiare internaţionale cât şi agenţiile de rating au arătat că reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei, potrivit oficialului din Guvern.

„Vă spun o părere personală: este clar că această lege a pensiilor creează probleme de sustenabilitate bugetului nu numai pentru 2020, dar şi pentru 2021 şi 2022. Doar pentru 2020 înseamnă 10 miliarde de lei la buget, plus 30 miliarde de lei în 2021, bani care nu există şi trebuie împrumutaţi. Şi trebuie negociată această stabilitate a bugetului cu instituţiile internaţionale, cu investitorii.

Există o problemă, iar eu voi prezenta două scenarii premierului, Guvernului, cu tot ceea ce înseamnă cheltuieli în perioada următoare, inclusiv Legea pensiilor, evoluţia cheltuielilor, dar şi riscurile aferente. Scenariile fără riscuri nu au niciun sens. Apoi decizia va fi una politică. Sunt un ministru responsabil şi precaut. Mă pregătesc cu o rectificare bugetară care să îmi asigure sustenabilitatea atât în 2020 dar şi pe viitor. Nu vreau să aruncăm ţara în haos doar cu decizii pripite sau cu decizii politice”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, la România TV.

El a subliniat că legea pensiilor, care a trecut prin Parlament, nu are sursă de finanţare, iar pentru a nu destabiliza economia ar trebui luați bani din altă parte.

„Aşa cum este construit bugetul astăzi şi problemele pe care le avem, Legea pensiilor şi alte legi similare care au trecut prin Parlament nu au sursă de finanţare. Pentru a nu destabiliza economia va trebui să facem alte sacrificii. De aceea, trebuie să găsim un compromis şi este datoria mea să prezint premierului un scenariu care să arate cum vor fi finanţate aceste cheltuieli în perioada următoare sustenabil, fără a arunca economia în aer. Aşa cum arată toate agenţiile de rating, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale, reprezintă un risc major pentru sănătatea economiei”, a explicat Cîțu.

Acesta a reamintit că toate agenţiile de rating au dat o perspectivă negativă României.

„Lucrurile nu sunt chiar atât de simple şi în discuţiile mele cu toate instituţiile financiare am spus că noi nu ne putem uita doar la Legea pensiilor. Vom face o reevaluare şi deja am început o reevaluare a tuturor cheltuielilor din buget. Pe noi ne interesează o reaşezare a cheltuielilor ca bugetul să fie sustenabil nu numai anul acesta dar şi pe termen lung.

Premierul şi toată lumea a anunţat că vor creşte pensiile de la 1 septembrie, dar numai în contextul acestei economii care astăzi traversează cea mai dureroasă criză pe care am văzut-o noi în ultima sută de ani. Toată arhitectura bugetului depinde de ceea ce se întâmplă cu economia în perioada următoare. La rectificarea bugetară vom avea o imagine mai aproape de realitate la şase luni şi vom vedea atunci decizia politică”, a spus Florin Cîţu.

Sursa: Digi24

2 răspunsuri

  1. Cetatean@Romania.ro' CetateaN spune:

    Legile se aplica, nu se discuta dom` Catu !

  2. pensionar@yahoo.com' pensionar spune:

    parca toti ati votat legea!asa caciuliti la cei de afara care va conduc e greu de inteles!voi cum credeti ca se poate trai cu 700 lei,1500 lei sau 2000 lei sau chiar 3000 lei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus