Taxa a fost impusă de Hotărârea AGA a „ADI Deșeuri”

 Ca urmare a modificărilor care au avut loc în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Hunedoara (schimbarea operatorului de salubritate pentru Zona 3 Centru din care face parte și municipiul nostru), am fost nevoiți să trecem, și în municipiul Deva, de la tariful pentru gunoi menajer (achitat până acum la asociația de proprietari sau direct către vechiul operator de salubritate), la taxa de salubrizare (care se plătește la primărie).

Taxa a fost impusă de Hotărârea AGA a „ADI Deșeuri”, ulterior rezilierii contractului cu vechiul operator de salubritate din cauza mai multor neajunsuri semnalate de-a lungul timpului mai ales de către cetățeni, dar și din cauza neachitării de către fostul operator a redevenței către Consiliul Județean Hunedoara.
Astfel, Consiliul local Deva a adoptat un regulament de instituire și administrare a taxei de salubrizare, prin HCL nr.429/2022.
Structura taxei a fost stabilită astfel încât să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare, cheltuielile de întreținere și exploatare a serviciului de salubrizare, așa cum a fost motivată prin Nota de fundamentare a ADI Deșeuri.
Contrar dezinformărilor apărute în spațiul public, precizăm că taxa este aceeași pentru toate unitățile administrativ-teritoriale, care formează împreună zona de colectare 3 – Centru/Bârcea Mare, spre exemplu:
• Municipiul Hunedoara: – pentru utilizatorii casnici, taxa este de 14,63 lei/persoană/lună.
– Pentru utilizatorii non-casnici, taxa este de 373,06 lei/mc.
• Municipiul Orăștie: – pentru utilizatorii casnici, taxa este de 14,36 lei/persoană/lună.
– Pentru utilizatorii non-casnici, taxa este de 355,33 lei/mc.
• Orașul Călan: – pentru utilizatorii casnici, taxa este de 14,36 lei/persoană/lună.
– Pentru utilizatorii non-casnici: taxa de salubrizare deșeuri reziduale 274,10 lei/mc, iar taxa de salubrizare deșeuri reciclabile 81,23 lei/mc.
• Orașul Simeria: – pentru utilizatorii casnici, taxa este de 14,36 lei/persoană/lună.
– Pentru utilizatorii non-casnici: taxa de salubrizare deșeuri reziduale 287,8 lei/mc, iar taxa de salubrizare deșeuri reciclabile 85,3 lei/mc.
Referitor la utilizatorii non-casnici, taxa este calculată prin însumarea taxei reziduale și taxa reciclabilă, scopul acestui mod de calcul fiind încurajarea utilizatorilor de a recicla deșeurile.
Utilizatorii casnici ai serviciului de salubrizare, membri ai asociațiilor de proprietari/locatari, nu au obligativitatea depunerii Declarației pentru stabilirea taxei de salubrizare. Modificările vor fi transmise lunar Direcției de asistență socială Deva de către asociațiile de proprietari/locatari. Obligativitatea depunerii Declarației pentru stabilirea taxei de salubrizare o au doar utilizatorii casnici care NU fac parte din asociații de proprietari.
Primăria municipiului Deva a făcut eforturi pentru a simplifica cât mai mult procedura de declarare și înregistrare a Declarației de salubritate, și se poate observa că, spre deosebire de alte primării, cetățenii municipiului Deva completează o singură declarație.
Am observat în spațiul public că ni se reproșează faptul că se achită o ”taxă”, și nu o ”prestație”. Denumirea de taxă a fost stabilită de modificările aduse în anul 2022 Legii serviciului de salubrizarea localităților nr.101/2006, republicată, și nu de Primăria municipiului Deva, sau de Primarul municipiului Deva, cum în mod tendențios se încearcă a se induce.
Suntem obligați să ne conformăm deciziilor luate în cadrul ADI Deșeuri. Pe lângă dinsconfortul creat cetățenilor, în sensul declarațiilor care trebuie depuse, schimbarea locului și modalității de achitare a taxei, această schimbare presupune și un efort din partea Primăriei, un efort logistic, precum și de personal.
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva

 

Un răspuns

  1. adrian.paunescu@braicata.ro' Paunescu Adrian spune:

    Adica fiecare dintre aceste UATuri enumerate de dvs au 55525 persoane in mediu urban si 3500 persoane in mediu rural, iar dvs ati stabilit o taxa doar pe mediu urban? Normal ca va convine, e mai mare. Si sa credem toti ca in UAT Deva locuiesc acelasi nr de persoane ca si in UATurile Hunedoara, Calan, Simeria si Orastie? Poate si in UAT Geoagiu? Poate si in celelalte UATuri rurale in numar de 31 din zona 3 centru? Ce publicati dvs e un model de calcul sugerat de ADI SIGD, nu o impunere. Ati sustinut rezilierea contractului cu Brai Cata pentru ca nu ati dorit sa platiti facturile emise catre dvs si acum nu mai aveti pe cine da vina in afara de ADI? Pai nu faceti parte din ADI ca de altfel toate UATurile din judetul Hunedoara? Pai e frumos ce faceti dvs? Incurajati un contract de utilitati publice fara licitatie si transparenta? E normal? Roata se invirte, tic-tac……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus