Potrivit lui Florin Roman, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, însoțitorii lui Arion l-ar fi amenințat pe Vasilică Potecă, spunându-i acestuia că îi vor sparge mașina.

 

Ședință cu scântei miercuri seara la sediul PNL din municipiul Hunedoara. Viorel Arion a mers la ședință însoțit de 6 persoane, care au declarat că au venit să-l susțină pe fostul președinte al organizației. Potrivit lui Florin Roman, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, însoțitorii lui Arion l-ar fi amenințat pe Vasilică Potecă, spunându-i acestuia că îi vor sparge mașina.

Viorel Arion a pierdut funcția de președinte al PNL, organizația Hunedoara, în data de 13 ianuarie, când, în unanimitate, forul județean al liberalilor a decis dizolvarea Biroului Politic Local al PNL Hunedoara. Ieri, 18 ianuarie, noul președinte interimar al PNL Hunedoara, Vasilică Potecă, a convocat o ședință la sediul organizației. Surpriză însă – Viorel Arion a ajuns la ședință însoțit de 6 tineri, care au declarat că nu părăsesc sala pentru că îl susțin pe Viorel Arion și că au fost lipitori de afișe în campania electorală.

Mai mult, potrivit lui Florin Roman, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara, aceștia l-au amenințat pe Vasilică Potecă: „A fost amenințat. I s-a spus că-i va fi spartă mașina, dar și alte lucruri. Există înregistrări și fotografii. Nu pot să vă spun mai mult. Intenționez să-i fac plângere penală pentru amenințare. Să se ocupe Poliția și Parchetul. Nu pot să tolerez ca în sediul unei organizații din cadrul filialei pe care o conduc să se întâmple așa ceva! Mă voi sfătui și cu colegii”.

De partea cealaltă, Vasilică Potecă spune că nu vrea să comenteze situația: „Incidentele din cadrul partidului se discută în interior!”.

Martori ai incidentului spun că au trecut printr-o situație jenantă aseară, când Viorel Arion a mers la ședință însoțit de niște tineri dubioși, care au făcut scandal în sediul de partid.

4 răspunsuri

  1. Florin Roman, președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara , face ce stie cel mai bine – PLANGERI PENALE

  2. Nici cu Arion nu mi-e rusine cand vine la intalniri de partid sau sedinte insotit de 4-5 colorati (care se dau drept sustinatori ai dansului). Si mai ales atunci cand (in campania din mai-iunie spre exemplu) vin 2-3 sustinatori de-astia de-ai lui, (locotenti, cum li se mai spune) si incep sa dea ordine populatiei cum si pe cine sa voteze si cei care nu se supun sunt injurati, agresati fizic sau chiar luati la o mica corectie, pana isi schimba parerea. TOTI SUNT PENALI, SI ACUZATII SI CEI CARE ACUZA! In rest, sa traiti bine! Ca doar PDL-ul lui Basescu a format actualii PNL-isti ! Cine era corect in PNL Hunedoara, a fost rapid demis sau dat la o parte (AICI NU E CAZUL LUI ARION)

  3. Voi va certati si comunistii din PSD castiga.
    Lasati dracu tinerii la putere, nu va mai bagati voi maimutele, repede la ciolan.
    Vai de judetul asta si tara asta, au ajuns rusii din nou la putere.

  4. PDL-istii se bat in PNL ! 😉 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus