Nicușor Eduard Ștefan nu a fost încă acceptat de membrii partidului condus de Dacian Cioloș

Începe agitația electorală. Nicușor Eduard Ștefan, fost manager al Spitalului municipal „dr. Alexandru Simionescu”, a făcut cerere de intrare în PLUS, organizația de la Hunedoara, după 3 ani de la demisia sa din PNL.

Ștefan a fost manager al spitalului în timpul mandatului de primar al lui Viorel Arion, care este și nașul său. A demisionat din post în iulie 2016, imediat după ce nașul a pierdut fotoliul de primar al Hunedoarei.

Membrii PLUS Hunedoara nu s-au pronunțat încă. 

Nicușor Eduard Ștefan a fost membru PDL, ulterior PNL, de unde a demisionat în 2017, la câteva zile după ce nașul Viorel Arion a fost dat afară din partid.

În 2012, el a candidat din partea ARD/PDL pentru postul de deputat în Colegiul nr. 7 Hunedoara. Practic, a fost o candidatură de formă, Viorel Arion, atunci la PDL, l-a sacrificat pe finul Nicușor Eduard Ștefan punându-l să candideze pe același post cu Eleonora Carmen Hărău, atunci USL/PNL. Pentru că Arion voia iertare de la Mircea Ioan Moloț, pe care îl bălăcărise în campania de la locale, și-a pus finul, pe Nicușor Eduard Ștefan, la deputăție, cu o singură condiție: să nu o deranjeze pe Eleonora Carmen Hărău. Ștefan a fost cuminte și a obținut doar puțin peste 2.000 de voturi, în timp ce Hărău a luat 18.344. De altfel, în plină campanie, cu finul candidat, Arion de la PDL a urcat pe scenă alături de candidații de la USL. Așa i-a cerut Moloț, așa a făcut. Avantaj Moloț. Avantaj Hărău, care a câștigat cu un scor astronomic atunci.

Acum, este posibil ca Arion să îi fi cerut lui Ștefan să intre în PLUS. Cum USR Hunedoara nu pare să găsească un candidat pentru Primărie, această cerere vine cumva logic: USR lasă PLUS să desemneze candidatul, care să fie, de ce nu?!, Nicușor Eduard Ștefan, în cazul în care e primit în partidul lui Cioloș. Argumentele? A fost manager de spital, consilier local câteva luni, a mai candidat ș.a.m.d. Întrebarea este: de ce?

 

 

4 răspunsuri

  1. Seara bună!

    Domnul Ștefan a depus cererea de adeziune la PLUS, cunoscând principiile partidului.

    Astăzi a renunțat la cererea de adeziune, în urma speculațiilor din spațiul public, astfel că nu a fost și nu este membru PLUS.

    Mai precizez faptul că a fost corect față de PLUS, fără să pretindă în prealabil să fie desemnat candidat pentru funcția de primar al municipiului Hunedoara sau orice altceva, fapt pentru care, personal, îl apreciez și îi urez succes în toate lucrurile bune pe care le întreprinde.

  2. alin_dumitrana@yahoo.com' Alin Dumitrana spune:

    Buna ziua.
    Doamna, daca dumneavoastra aveti deja solutia, ce rost mai avem noi si electoratul in toata ecuatia?
    Desemnati dumneavoastra candidatul, alegeti primarul, si apoi scrieti-ne si noua.
    Acum 4 ani v-a iesit
    Insa acum e o problema, fii Hunedoarei se intorc acasa!
    Va urez si eu succes in ingrata meserie si credeti-ma, va inteleg, am fost si eu sclav.

    • Monalise Hihn spune:

      Domnule Dumitrana,
      Am o singură problemă cu dumneavoastră: FIII Hunedoarei se întorc acasă, nu FII Hunedoarei.
      În rest, stimate domn, sunteți pe câmpii. Vă liniștesc însă – singura persoană pe care sper să o impun vreodată drept primar al Hunedoarei sunt eu, deci, aș zice că șansele să se împlinească sunt mici și știți de ce? Pentru că aceia care sunt sclavi cred și despre ceilalți că ar fi. În rest, succes în alegerea candidatului USRPLUS! O să-l aflu oricum înaintea dumneavoastră!

      • Monalise Hihn spune:

        A, și domnule Dumitrana, pentru liniștea mea, sper că acum nu vă faceți tortul de ziua de naștere cu chipul lui Dacian Cioloș, precum făceați odinioară cu cel al Elenei Udrea.
        Să aveți o viață frumoasă!

Lasă un răspuns către Monalise Hihn Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus