Traficul, deviat pe altă rută

Un accident grav s-a petrecut miercuri dimineața, în jurul orei 06:00, pe DN 1, în județul Sibiu. Un TIR a lovit un cap de pod, în zona localității Bradu. În urma impactului ansamblul TIR a luat foc. Traficul este blocat pe ambele sensuri.

UPDATE, ora 09:00 – Trafic este blocat în continuare pe DN 1. Autoturismele sunt deviate pe ruta Avrig – Turnu Roșu – Tălmaciu.

72790553_933399043688126_6863387211073585152_n

Potrivit primelor informații, pasagerul din dreapta a sărit din cabină, în Olt, și este căutat de pompieri. În acest scop s-a solicitat sprijinul scafandrilor din cadrul ISU Hunedoara, scrie oradesibiu.ro.

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc miercuri dimineața pe DN1, la kilometrul 286, în zona localității Bradu din județul Sibiu.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Sibiu –Brașov, la kilometrul 286 (localitatea Bradu) jud. Sibiu, a avut loc un accident rutier: pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum conducătorul unui autoren a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un cap de pod”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

Conform acestora, TIR-ul a luat foc în urma impactului, iar șoferul a rănit ușor.

Circulația în zonă este oprită.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus