PPDD şi-a lansat, vineri seară, la Arad, candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European, în fruntea cărora s-a aflat Dan Diaconescu, întors din Vatican unde spune că a fost “exilat”, pentru a porni “prin toate cătunele ţării” cu un “ddmobil”, un vehicul pe care l-a asemănat cu papamobilul.

Ajuns în faţa susţinătorilor, el a oferit un alt motiv pentru plecarea sa la Vatican: “Am plecat în străinătate. ca şi alte milioane de români, în căutarea unui loc de muncă”.

După un discurs încărcat de promisiuni, între care aceea că “va confisca averile celor de la putere” şi le va da săracilor, Diaconescu a socotit şansele PPDD la europarlamentare, spunând că ar putea egala PSD la voturi: “Vom fi a doua forţă politică din România, imediat după PSD, dacă nu cumva va fi o surpriză, să egalăm scorul PSD. Pentru că am obţinut 1.100.000 de voturi în 2012 şi am înţeles că prezenţa va fi de patru-cinci milioane de voturi, prin urmare s-ar putea să avem un scor de 25 la sută”.

O mare parte dintre cei prezenţi în sală au plecat înainte de încheierea discursului liderului fondator al PPDD, unii fiind dezamăgiţi că nu au primit nimic.

“Am venit 12 ore de la Iaşi, suntem flămânzi, nu am primit nici măcar un covrig. Mor de foame şi merg să caut ceva gheretă în zonă”, a spus o femeie.

“Nu ne-a dat nimic, nici mâncare, nici fulare, nici şepci sau tricouri. Numai promisiuni, nu are rost să mai stau”, s-a arătat nemulţumită o pensionară din Arad.

La “Porumbelu‘ fierbinţelu”

De foamea unora dintre cei prezenţi a încercat să profite un arădean care şi-a instalat o tarabă cu porumb fiert, iar coada formată a ajuns la peste 20 de persoane.

Dan Diaconescu a încercat să-şi păstreze audienţa făcând promisiunea că la finalul evenimentului va avea o mare surpriză. În loc de tricouri sau şepci, la care unii încă mai sperau, acesta a dezvelit un SUV Mercedes G500, care fusese amplasat încă de la început în faţa intrării în Sala Polivalentă şi acoperit cu satin violet şi alb.

Botezat “ddmobil”, Diaconescu asemănându-l cu papamobilul, vehiculul va fi folosit în campania electorală a PPDD. “Voi folosi ddmobilul în campanie pentru a merge prin toate cătunele ţării. L-am adus pentru poporul meu, să se plimbe cu el”, a spus Diaconescu, care înainte de a pleca a făcut o plimbare demonstrativă de câteva minute.

SURSA: www.gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus