Tribunalul Constanța a RESPINS cererea de eliberare condiționată.

Mircea Băsescu se află încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă din luna iunie. El a fost condamnat la patru ani închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a-l scăpa pe interlop de închisoare.

Procurorul DNA Constanța a cerut judecătoarei Antoneta Ardelean să îi admită contestația “pentru că nu sunt îndeplinite condițiile de eliberare și dacă ar fi liberat condiționat ar exista riscul să comită aceleași infracțiuni de corupție”. Ieri, Mircea Băsescu, mai slab, îmbrăcat într-un hanorac albastru, și-a pregătit o pledoarie, elaborată, declarând printre altele că, întradevăr, “consider că în trecut am făcut o greșeală și am plătit pentru asta cu închisoarea dar judecătorii de la Medgidia au decis că 1 an și 4 luni sunt suficienți pentru detenție”. Mircea Băsescu stă de aproape 5 luni în închisoare. Având 63 de ani, execută o treime din pedeapsa de 4 ani. Din treime se scad cele 12 luni în care a fost arestat preventiv și, apoi, arestat la domiciliu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus