Fuziunea dintre PDL și Forța Civică este pentru mulți foști democrat-liberali un bun prilej de a se întoarce în locul de unde au plecat. Unii dintre ei cer deja funcții de conducere în organizația județeană

Forța Civică era până mai ieri una din cele mai tinere forțe politice din județul Hunedoara. Astăzi, membrii acestei formațiuni sunt democrat-liberali cu acte în regulă după ce, la București, Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu au dat tonul fuziunii celor două formațiuni. Urmând exemplul șefilor de la centru, cele două organizații județene s-au văzut și, de voie, de nevoie, s-au luat de braț promițând o reconstrucție sănătoasă a dreptei.

Pe data de 23 iulie a avut loc prima întâlnire a celor două birouri permanente județene ale PDL și FC. Noii colegi ai PDL-iștilor au venit la ședință pregătiți să ceară funcții de conducere în partid, lucru care i-a surprins pe democrat-liberalii hunedoreni.

Lui Grigoraș i-a reînviat speranța

Pentru fostul președinte al Forței Civice Hunedoara, fuziunea cu PDL înseamnă revenirea în partidul pe care l-a părăsit în primăvara anului 2012. Atunci, Cristian Grigoraș și-a anunțat demisia printr-un mail trimis presei, în care își exprima dezamăgirea față de noua conducere a PDL Hunedoara (care conduce partidul și azi). „Am sperat să văd coeziunea şi spiritul care a ţinut închegată această organizaţie, dar se pare că realismul înţelegerii demersurilor politicianiste a unora a câştigat în faţa idealismului şi optimismului din mine. Astfel, a murit orice speranţă”, spunea demisionarul din PDL, Cristian Grigoraș, la începutul lunii aprilie 2012.

Vorbele din 2012 nu l-au împiedicat însă pe cel care a condus formațiunea lui MRU la nivel de județ să ceară acum, doi ani mai târziu, funcții de conducere în PDL și pentru care, se pare, speranța a înviat miraculos. „A fost un puseu să se vorbească despre funcții. Obiectivul nostru principal este să coagulăm forțele de dreapta într-un partid puternic, așa e normal și sănătos. Vom vorbi și despre funcții, dar nu avem voie să pierdem din vedere obiectivul principal”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro Dorin Gligor, președintele PDL Hunedoara, care nu a negat „ciocnirea” cu fostul lider al Forței Civice.

Și Vladu se întoarce lângă foștii colegi

Alături de Cristian Grigoraș, în PDL va reveni un alt demisionar, Cristian Marius Vladu (fostul secretar general al Forței Civice Hunedoara). Fost prefect, fost director al Termocentralei de la Mintia, Cristian Vladu a plecat din partid după ce și-a dat seama că viitorul său în această formațiune era incert. Până să ajungă la Forța Civică, Vladu a făcut o scurtă oprire la PPDD, formațiune din partea căreia a candidat la alegerile parlamentare din 2012.

Liderul PDL Hunedoara a declarat pentru publicația noastră că „mai sunt colegi care s-au întors în PDL după ce au plecat, ar fi incorect să-I tratăm pe cei proveniți din Forța Civică preferențial cu atât mai mult cu cât acest partid nu a demonstrat că ar fi fost vreo forță.”

Cristian Grigoraș nu a putut fi contactat până la această oră pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la modul în care vede fuziunea dintre PDL și Forța Civică la nivel județean.

2 răspunsuri

  1. Cred că toţi simţim o silă imensă, când vă privim si ştim deja ce “realizări de excepţie” aţi avut!

  2. Ma gândeam ce interesant ar putea fi sa ia cineva la mana articolele și pamfletele publicate in presa in care personajele acestei fuziuni se bălăcăresc. E clar in politica ai nevoie doar de tupeu, tupeu sa minți continuu alegători. Ne vedem la vot nemernicilor. Ciorbistilor !! Ciolanu vostru de ……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus