Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 martie 2015, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce va putea fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii martie aduce în atenţia publicului o nouă “poveste din spatele vitrinei”, mai precis drumul anevoios al unui obiect arheologic trecut şi prin Laboratorul de restaurare-investigaţii din cadrul MCDR.

Este vorba despre un vas cuptor, de tip „pyramos”, mai precis o instalație compusă dintr-o oală de mari dimensiuni căreia îi este atașată la partea inferioară, făcând corp comun cu aceasta, o cameră de ardere.

Denumit în literatura de specialitate și „vatră portabilă” sau „vas pentru gătit portabil”, acest tip de instalație este o categorie specifică epocii bronzului.

DSC_0012 DSC_0005 DSC_0001

 

Piesa în discuție, descoperită în timpul cercetărilor arheologice preventive de pe segmentul de autostradă Deva – Orăștie, în situl de la Şoimuş  –  „Teleghi”, se pare însă că a fost folosită în alte scopuri decât cele casnice. În susținerea unei asemenea ipoteze vin și reprezentările plastice ce decorează pereții vasului, reprezentări care, luate în ansamblu ilustrează un personaj grotesc.

Prin urmare, vasul cuptor expus în luna martie 2015 la MCDR Deva este foarte important din punct de vedere istoric datorită rarității sale, fiind de asemenea și singurul obiect întregibil de acest fel descoperit pe teritoriul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus