Staţiunea turistică Straja este pregătită să-şi primească turiştii la sfârşitul acestei săptămâni dacă va continua să ningă iar vremea se va menţine rece şi în următoarea perioadă.
Potrivit salvamontiştilor montani, stratul de zăpadă măsoară 25 de centimetri pe toată zona schiabilă.
“Zăpada ar fi fost mult mai mare dacă nu ningea viscolit şi nu se împrăştia”, a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro George Resiga, şef Salvamont Lupeni.
Încă de la sfârşitul săptămânii trecute câţiva amatori ai sporturilor de iarnă au ales să schieze în Straja, chiar dacă pârtiile nu erau pregătite corespunzător.
Din păcate însă pentru turişti, administraţia publică locală nu a pornit încă TELEGONDOLA, astfel că singura variantă de a ajunge în staţiune este maşina.
Încă de azi noapte a început să ningă şi în localităţile din Valea Jiului spre bucuria oamenilor care au început să posteze zeci de fotografii pe reţelele de socializare. În municipiul Lupeni, de exemplu, stratul de zăpadă măsoară undeva la 10 centimetri.
FOTOGRAFII: facebook
Pingback: Veşti bune pentru TURIŞTII din Straja - Hunedoara Libera