Comunicat de presă Comisariatul Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu

În perioada 01.07.2021 – 30.09.2021, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un număr total de 204 inspecţii, atât inspecţii planificate cât şi inspecţii neplanificate.

Inspecţiile planificate (48) au fost realizate conform Planului anual de activitate al Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului şi se supun procedurii de reglementare.

În cadrul inspecţiilor neplanificate au fost efectuate un număr de 156 controale după cum urmează:

– 19 controale în urma autosesizării;

– 38 controale de verificare a respectării condiţiilor din actele de reglementare;

– 39 controale efectuate în urma sesizărilor;

– 1 control pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului;

– 36 controale dispuse de Comisariatul General  al Gărzii Naţionale de Mediu;

– 23  controale cu alte autorităţi, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:

– lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;

– nerespectarea prevederilor autorizaţiei/autorizatiei integrate de mediu/acordului de mediu;

– gestionarea necorespunzatoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității;

– neîndeplinirea condițiilor legale pentru descăcarea  deșeurilor pe teritoriul județului Hunedoara în scopul valorificării acestora.

În urma acestor controale, au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale principale, respectiv 6 avertismente și 16 amenzi, în valoare totală de 386.000 lei.

Un răspuns

  1. Poluatorul nr1 este arcelormittal hunedoara.
    Pe ei când i_ati amendat ultima oara?În ce an?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus