În prezent, spitalul din Deva funcționează în regim de avarie, valoarea datoriilor cumulate de-a lungul anilor fiind de aproape 2 milioane de euro.

Cu toate acestea, președintele Consiliului Județean Hunedoara se arată de un optimism de-a dreptul surprinzător, dând asigurări că de anul viitor spitalul va reuși să funcționeze fără infuzii de capital din partea administrației județene.

Până atunci însă, Mircea Bobora anunță că va face public Raportul de audit care a verificat activitatea Spitalului din 2009 până în prezent și care a scos la iveală uriașa datorie, dovadă incontestabilă a proastei administrări a instituției. Două comentarii se impun: 1) Cu publicarea respectivului Raport suntem amenințați de câteva luni. De ce se tot tergiversează, ce se urmărește de fapt? În cele din urmă, este vorba despre bani publici cheltuiți suspect, așa că toată această „temporizare” trezește suspiciuni și, mai mult, neliniște în rândul hunedorenilor care au nevoie de servicii medicale; 2) A trecut deja un an și jumătate de când PSD conduce Consiliul Județean, în subordinea căruia se află Spitalul, așa că lăsați-o mai moale cu „greaua moștenire”. Auditul trebuia făcut de mult, măsurile de redresare trebuiau luate și răul înlăturat, domnule Bobora.

În loc de soluții, avem din nou vorbe și asigurări că va fi bine. „El (raportul, n. red.) trebuie citit și de Departamentul Juridic, pentru a fi în cunoștință de cauză cu măsurile pe care urmează să le luăm. Datoriile s-au rostogolit an de an și s-a ajuns în situația asta”, a explicat Mircea Bobora.

Noul manager al SJU Deva, Adina Pera Ștefănie, nu a reușit să înlăture temerile, nefiind pregătită să răspundă la o întrebare foarte simplă: de câți bani mai are nevoie spitalul pentru a funcționa în condiții normale până la sfârșitul acestui an? „O să analizăm suma exactă, pentru că avem unele mici probleme de înregistrare a facturilor, dar sper să se remedieze și, în urma raportului de audit, să avem niște date mult mai concrete”, a declarat Adina Pera Ștefănie.

În ședința de vinerea trecută, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 3 milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru cheltuielile curente ale spitalului. În lipsa unui plan de redresare financiară, banii hunedorenilor riscă să se piardă în sacul fără fund al incompetenței și-al intereselor obscure care gravitează de ani buni în jurul spitalului devean.

 

Un răspuns

  1. ebner.nicolle@gmail.com' Nicolle Ebner spune:

    Se lucrează la greu ca Spitalul din Deva să fie declasificat,iar cel din Hunedoara să devină noul spital județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus