După ce au băut bine, 10 inși s-au luat la bătaie. Doi dintre ei au fost reținuți și ar putea fi arestați.

Poliţiştii Oraşului Haţeg au luat măsura reţinerii faţă de doi suspecţi, unul în vârstă de 40 de ani, din oraşul Haţeg (cu antecedente penale) şi altul în vârstă de 30 de ani, din comuna Berghin, judeţul Alba (aflat sub control judiciar), cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi în urma intervenţiei poliţiştilor Formaţiunii de Ordine Publică Haţeg, care s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în noaptea de 16/17.03.2016, pe strada Aleea Centralei, din Haţeg, pe fondul consumului de alcool, mai multe persoane sunt implicare într-un conflict spontan.

Toţi cei implicaţi în altercaţie (în total 10 persoane) au fost conduşi la sediul Poliţiei, audiaţi şi puşi sub acuzare în calitate de suspecţi, sub diferite forme de participaţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de încăierare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Suspecţii reţinuţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Hunedoara, urmând a fi prezentaţi, iar în cursul zilei de 18.03.2016, Judecătoriei Haţeg, cu propunerea de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus