Nouă partide de extremă-dreapta au obţinut locuri în Parlamentul European în urma scrutinului din 25 mai, comentează ediţia britanică a Huffington Post, prezentând lista formaţiunilor eurosceptice care au obţinut mandate de eurodeputaţi.

Primul loc pe lista alcătuită de Huffington Post este ocupat de partidul Frontul Naţional, din Franţa, condus de Marine Le Pen. “Fondatorul partidului, Jean Marie Le Pen, sugera luna trecută că ‘Domnul Ebola’ ar putea rezolva problema imigraţiei în Europa în trei luni…”, aminteşte Huffington Post.

Formaţiunea neonazistă germană Partidul Naţional German (NPD) este catalogată drept rasistă şi antisemită, insistând pentru o Europă “a oamenilor albi”, notează publicaţia.

În Grecia, partidul Zori Aurii are o doctrină ultranaţionalistă, iar unii membri ai săi sunt în închisoare pentru apartenenţă la grupuri infracţionale. Formaţiunea elenă, care va avea pentru prima dată membri în PE, insistă că nu este nici criminală, nici neonazistă.

Partidul “Finns” s-a remarcat printr-o campanie electorală antieuropeană, xenofobă, populistă, iar liderul formaţiunii a fost amendat pentru comentarii antimusulmane.

Partidul Poporului Danez a obţinut 27%, după ce preşedintele fondator, Pia Kjærsgaard, a afirmat că Danemarca nu este o ţară în care imigraţia să fie normală sau bine-venită.

Partidul Libertăţii din Olanda, condus de populistul Geert Wilders, va avea doar patru mandate în Parlamentul UE. Wilders declara, la un moment dat: “Eu nu urăsc musulmanii, urăsc islamul”.

Mişcarea naţionalistă ungară Jobbik, cu accente neonaziste, va avea trei reprezentanţi în PE. Unii membri Jobbik au cerut înscrierea etnicilor evrei din Ungaria în registre speciale.

În Austria, Partidul Libertăţii (ultranaţionalist) s-a remarcat printr-o campanie antimusulmană. Liderul fomaţiunii populiste, Heinz-Christian Strache, nu se consideră rasist, argumentând că îi plac mâncărurile orientale.

Liga Nordului a obţinut 6% din voturi în Italia. “Africa nu a produs prea multe genii, după cum poate vedea toată lumea dintr-o Enciclopedie Mickey Mouse”, a spus unul dintre eurodeputaţii partidului populist şi xenofob.

SURSA: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus