116 străzi și 317 drumuri vicinale din oraș și din localitățile aparținătoare sunt incluse în Acordul cadru II pregătit de Primăria Hunedoara. Acesta are valoarea de peste 60 de milioane de euro și cuprinde reabilitarea și modernizarea străzilor și drumurilor vicinale ce nu au fost cuprinse în primul acord – cadru, întocmit în mandatul de primar al lui Ovidiu Hada.

Astăzi, Primăria Hunedoara a transmis evaluarea tehnică, după care va începe analiza financiară a proiectului. Strategia de contractare va fi postată pe SEAP, după ce va fi verificată de către ANAP, iar apoi va urma procedurile de licitație. Aceasta va fi una deschisă, iar atribuirea se va face după prețul cel mai scăzut. Dacă nu vor exista contestații, în câteva săptămâni se va cunoaște câștigătorul. Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, în toamna acestui an sau în primăvara lui 2019 ar putea începe, în funcție de sumele de care dispune Primăria, lucrări pe baza acestui acord – cadru.

Acesta are o valoare de 281.569.197 lei (peste 60 milioane euro) și se va derula pe o perioadă de 4 ani. Străzile și drumurile vicinale vor fi modernizate în cadrul unor contracte subsecvente.

Lista străzilor care vor fi modernizate:

Blvd. Corvin (între blvd. Dacia și str. Avram Iancu), str. George Enescu (între str. Ion Creangă și I.L. Caragiale), str. Mureșului, str. Eroilor, str. 22 Decembrie  (între str. Republicii și blvd. Corvin), str. C. Porumbescu, str. Ciocârliei, str. Ghe. Lazăr, str. G. Topârceanu, str. I.L. Caragiale, blvd. Decebal, str. Castelului, str. Eliberării, Piața Eliberării, str. C-tin Brâncuși, str. Spiru Haret, str. Nicolae Tonitza, str. pictor N. Grigorescu, str. Th. Aman, Aleea Th. Aman, str. pictor Luchian, str. Zambilelor, str. Privighetorilor, str. Traian Vuia, str. Poștei, str. N. Bălcescu, str. Bicaz, str. T. Cipariu, str. Rotarilor, str. T. Vladimirescu, str. Carpați, str. Romanilor, str. C.D. Gherrea, str. Mierlei, str. Stîngă I. Mircea, str. 9 Mai, str. Libertății, str. Gabriel Bethlen, str. Mihai Eminescu, str. Pomilor, str. Oțelarilor, Aleile blocului Q ICSH, str. Ștefan cel Mare, Aleea Ciprian Porumbescu, str. Dorobanților, Aleea Parcului, Piața Unirii, str. Dacilor, str. D. Merticariu, str. 1 Mai, Aleea Bicicliștilor, str. Parângului, str. Simion Bărnuțiu, str. Al. Odobescu, str. Voicu Cneazu, str. Crinilor, str. Dragoș Vodă, str. Gheorghe Doja, Aleea Zorilor, str. Unirii, str. Dimitrie Cantemir, str. Roma, Aleea Drum Nou, str. Pădurii, Aleea Pădurii, str. Primăverii, str. Brădeț, str. Dâmbului, str. Merilor, str. Ecaterina Varga, str. Carierei, str. Doinei, str. Teilor, Perintei, str. Morii, str. Severin, str. Furnalelor, str. Toamnei, str. Bogdan Vodă, str. C. Negruzzi, str. Spătar Milescu, str. Ioan Slavici, str. General Magheru, str. Funicularului, str. Emil Racoviță, str. Pleșului, str. Corbului, str. G. Coșbuc, str. Prunilor, str. Viilor, str. Panait Cerna, str. Petofi Sandor, str. Buituri (între str. Carpați și blvd. Dacia), str. Urcușului, Aleea Constructorului, Aleea Retezat, str. Sarmizegetusa, str. Tomis, str. Stejarilor, str. Cărpiniș, str. dr. Ștefan Stâncă, str. Cuza Vodă, str. Serei, str. Izvorului, str. Vasile Pârvan, str. Salciei, str. Plopilor, str. Făgetului, str. Mihai Vulcănescu, str. S. Mj. Traian Ciorogaru, str. Valea Seacă, Piața Gării, Aleea Chizid, str. Stufit, DC 113 Hunedoara -Batiz, DC 115 Groș.

La aceste străzi se adaugă 317  drumuri vicinale din Hășdat, Răcăștie, Groș, Zlaști, Pestișu Mare, Boș și Buituri.

Municipiul Hunedoara are cea mai mare rețea de drumuri dintre localitățile județului. Reabilitarea sistemului rutier a început masiv în 2010. În perioada mandatului lui Ovidiu Hada au fost reabilitate pe fonduri europene cele 9 străzi și bulevarde principale din oraș. Mai apoi, tot în mandatul lui Ovidiu Hada a fost întocmit primul acord cadru pentru reabilitarea și modernizarea sistemului rutier, iar lucrările au continuat în mandatul lui Viorel Arion și se încheie odată cu asfaltarea Pietonalei. Prin acordul cadru I au fost reabilitate 77 de străzi, ceea ce reprezintă 18 la sută din totalul rețelei stradale a municipiului Hunedoara.

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că a ales să întocmească un al doilea acord cadru pentru că s-a dovedit că se câștigă foarte mult timp prin stabilirea unui câștigător pentru mai multe străzi:

„Acordul-cadru 1 s-a dovedit foarte bun. S-a făcut o singură licitație și apoi, în funcție de banii pe care i-a avut Primăria, s-au putut executa lucrările. Dacă nu am fi făcut la fel, pierdeam timp prețios, iar în Hunedoara este nevoie să lucrăm cât mai mult, pentru că doar aproximativ 35 la sută din rețeaua stradală este reabilitată și modernizată. Una este să ai licitația gata pentru 116 străzi și 317 drumuri vicinale și alta e să faci 433 de proceduri pentru atribuirea lucrărilor”. Cele 8 proiecte pentru reabilitarea și modernizarea a opt străzi și bulevarde din oraș, care au obținut finanțare prin PNDL 2, nu sunt cuprinse în Acordul cadru II.

3 răspunsuri

  1. Sper ca prin reabilitare se intelege si reabilitarea retelelor de apa si de canalizare, ba chiar crearea acestora, pentru ca pe strada 9 Mai canalizarea LIPSESTE !!!

  2. seusan.petru@gmail.com' Seusan Petru spune:

    22 DECEMBRIE NR.1 CE SE CU EA??

  3. Despre ce evaluare tehnica si financiara vorbiti? Aceasta procedura nu a fost publicata in SEAP!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus