Ce obiective vor fi reabilitate și modernizate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Primarul Municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat miercuri, la sediul ADR Vest alte două contracte de finanțare europeană. Este vorba despre contractul privind reabilitarea clădirii Primăriei în vederea creșterii eficienței energetice – în valoare de 3.810.171 lei și despre contractul privind reabilitarea a patru clădiri (cantina și 3 clădiri cu săli de cursuri) ale Colegiului Tehnic „Matei Corvin” – în valoare de 11.511.051 lei.

Până în prezent, municipalitatea a semnat 4 dintre cele 19 proiecte depuse la ADR Vest în vederea obținerii fondurilor europene. Celelalte două contracte semnate vizează reabilitarea Castelului Corvinilor și a clădirii vechi a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”.

Între proiectele care au fost declarate eligibile și urmează să primească undă verde de la ADR Vest se numără: Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, Modernizarea transportului ecologic (3 proiecte), dotări pentru spitalul din localitate, reabilitarea și dotarea de școli și grădinițe, dar și reabilitarea în vederea creșterii eficienței energetice pentru un număr de 14 blocuri de locuințe.

Potrivit reprezentanților administrației publice locale din Hunedoara, valoarea totală a proiectelor pentru care s-a solicitat finanțare europeană este de peste 60 de milioane de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus