Administrația din municipiul Hunedoara va investi nu mai puțin de două milioane de euro pentru amenajarea ștrandului care va fi amplasat în imediata apropiere a Bazinului de Înot din localitate (foto)

Lucrările de amenajare a ștrandului vor începe luni, când se demarează organizarea de șantier. Potrivit proiectului întocmit de administrația locală, ștrandul din Hunedoara va fi construit pe o suprafață de 8.913 metri pătrați, pe terenul aflat în incinta Bazei sportive Michael Klein, lângă bazinul de înot.

2 milioane de euro pentru relaxarea hunedorenilor

Ștrandul din Hunedoara va cuprinde două bazine, unul de 2.000 mp și altul – pentru copii – de 108 mp. Bazinul mare va fi format din două zone, una cu adâncime de 1,6 m și cealaltă de 1,4 m. Clienții vor avea la dispoziție în bazin o zonă cu jacuzzi și un bar cu terasă. În proiect sunt prevăzute tobogane și locuri de joacă pentru copii.

În incinta ștrandului va fi amenajat un teren de volei și alte zone destinate relaxării. Pentru toată distracția estivală a hunedrenilor, administrația va cheltui din bugetul local suma de 9,3 milioane de lei, aproape 2 milioane de euro. „Vom suporta din bugetul propriu aceste cheltuieli”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Este construcția ștrandului o investiție bună?

Ștrandurile și, în general, spațiile publice de relaxare nu generează însă profit. Cel mai elocvent exemplu este complexul de bazine acoperite de la Deva, dar și ștrandul municipal din reședința județului. Așa cum am mai scris, încasările de la ștrandul municipal au scăzut cu 30% față de anul trecut, iar Aqualand-ul nu a înregistrat profit decât în primul an de funcționare. În acest context, primarul din Hunedoara nu este îngrijorat că ștrandul ar putea funcționa pe minus.

„Nu construim acest ștrand pentru profit, deși în 15 ani de la darea în folosință investiția va fi amortizată. Ne-am gândit și la perioadele lungi în care vremea nu va permite deschiderea ștrandului, atunci clienții se vor putea relaxa în bazinele acoperite, pentru că vor exista legături între ele și ștrand”, spune Viorel Arion.

Lucrările de amenajare a ștrandului din Hunedoara ar trebui să se încheie până la începutul sezonului estival 2015, adică până la începutul lunii mai.

strand 2

13 răspunsuri

  1. baranmariana@yahoo.com' Mereuti maria spune:

    este un lucru bun atit pentru copii cit si pentru ceilalti de orice virsta sa avem un mijloc de destindere

  2. era necesar un astfel de spatiu de destindere.
    nu mereu profitul trebuie sa conduca totul
    sant multi care nu-si pot permite nici macar o iesire la baraj.
    va fi o placere pentru tineret si nunumai.
    bravooo hunedoara !!!!!

  3. o sa fie plin de persoane de etinie roma !

    • Doar daca prima zi o sa fie gratis…O sa se faca apa neagra=))(P.S. Deabea astept sa merg acoloooo!,dar trebuia sa fie deschis din Mai si acum suntem deja in iunie)

  4. Si cat dureaza ?

  5. stormwagnerian@yahoo.com' Pentru Hunedoara spune:

    Face greata asta! Primar,Viceprimar,Consiliu local chiar va bateti joc de noi sau ne credeti atat de prosti ? Acum cateva luni se vorbea de proiect 1 mil euro acum a-ti ajuns la 2mili. Modalitate sa o denumim inteligenta de a risipi banii din bugetul local.Si pentru ce ? Un strand langa stadion si bazin ;de ce nu Valea Seaca ? Ganditi alte proiecte cu beneficii reale pe timp indelungat pentru Hunedoara nu mizerii.Faceti investitii eficiente nu creeati gauri domnilor ! Chiar nu va pasa ce ramane in urma vostra pentru Hunedoara?Rusine!

  6. skypoleapapura@yahoo.com' bodochi a spune:

    daca nu se poate sustine financiar…lasati-o mai moale cu proiectele acestea …sint curios cine este constructorul si daca a existat vreo licitatie….sper ca nu este din nou Proserv firma care face de toate si de fapt nu face nimic de calitate

  7. S-au accesat fonduri nerambursabile pentru investitia asta? De unde are Primaria atatia bani? Se imprumuta la banci? In cati ani se va plati datoria ?
    Cati euro se cheltuiesc pe m2 pentru srtandul acesta?
    2 000 000Euro:2108m2=948,76Euro/m2. Cred ca se va face un palat nu un strand…
    De ce sa accesam fonduri nerambursabile , acolo nu se poate folosi nimic pentru alte scopuri. ?Mai bine ne imprumutam la bani ca dupa aceea platesc hunedorenii…

  8. E bine ca se mișcă ceva. Zona este buna. Daca verifici pe e-licitatie constati ca cei de la primaria din Hunedoara sunt pe langa legislatia in vigoare, starea licitației este “in desfasurare”, deci nu a fost publicat anunt de atribuire, si mai grav este ca pana la acesta data nu a fost publicat procesul verbal de la deschiderea ofertelor, in care sunt evidențiați ofertanți si preturile lor, dar na nu sunt eu corp de control care sa dea sanctiuni comisiei. Din articol se intelege ca licitatia a fost tribuita la o suma aprope de suma maxima estimata ( in seap 7.5 milione fara tva* 24%+ 9.3 mil), chestie suspecta. Deci lipsa de transparenta sau praf in ochi.?? De urmărit pentru cei interesati cum se cheltuie diversele si neprevazutele, acolo se fac manevre banoase ( aroximativ 650 de mii de lei sau 6 miliarde de lei vechi). Reamintesc cetatenilor nemultumiti de primar ca ctrebuie sa se uite pe buletine sa vada daca au fost la vot, iar cei care nu au votat sa multumesca celor care au votat. Alegatori din Micro sunt siguri multumiti de investitie. Acum sper sa nu primeasca si strantul sucventie de la bugetul local, sper sa poata face angajari, sunt curios cine concesioneaza barul si terasa ???? ( Bianca sau Ovidiu) … Oricum Hunedoara face pasi spre europa, cam șchiopi dar face.. Ham

  9. stormwagnerian@yahoo.com' Pentru Hunedoara spune:

    Ceea ce sa intampla acum nu insemana ca face pasi *cam schiopi* spre europa.Se vede de la o posta ca manevrele banoase la Primarie sunt obiectul muncii edililor locali.Hai sa vedem si contractul de ecologizare pentru zona fostului combinat. Cine concesioneaza barul sau terasa ? Bianca la castel iar Ovidiu la strand .

  10. office@speditiontranscontinental.ro' vili rupa spune:

    Investitie facuta pe spatele hunedorenilor pt smecheri , pt tanti cu Proservul , pt nenea urecheatul O. Crisan , etc ca vb aia nu sunt destule piscine in oras ( ciuperca , stadion , kristal, motel)

  11. Este necesar acest strand vara

  12. dar un mall nu se merita in hunedoara? sau un Mac Donalds? sau un KFC? TREBUIE SA NE DEPLASAM MEREU LA DEVA PENTRU ASTEA|…………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus