Sociologii spun că fenomenul migraţiei va continua şi că judeţul Hunedoara va continua să piardă populaţie

Hunedoara este cel mai urbanizat judeţ din ţară, având în componenţă 7 municipii şi tot atâtea oraşe. În jur de 75 la sută din populaţia judeţului trăieşte în mediul urban.

Astăzi, potrivit recensământului din 2011, numărul locuitorilor care stau permanent în județ a scăzut sub 400.000 şi se apropie de cel din anul 1956, înainte de industrializarea masivă a județului.

Practic, în mai puţin de 60 de ani, judeţul Hunedoara a trecut prin două valuri de migraţie. Întâi, populaţia judeţului a crescut, prin industrializare, aici fiind aduşi oameni din toate colţurile ţării, iar apoi a început să scadă, după restructurarea mineritului şi a siderurgiei, printr-un val de plecări masive în marile orașe ale României sau în afara graniţelor ţării.

Primul val

Din anii ’50 ai secolului trecut, regimul comunist a industrializat masiv judeţul Hunedoara. Mii de oameni din întreaga ţară au fost aduşi în zonă, mulți dintre ei înghesuiţi în barăci insalubre și puși să construiască „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Au urmat două decenii în care, anual, au fost construite cam 5.000 de apartamente. Industrializarea i-a adus la oraş şi pe băştinaşii din judeţ. Felul în care a evoluat populaţia din fiecare oraş este diferită.

În Hunedoara au ajuns persoane din toate colţurile ţării. Majoritatea au devenit muncitori calificaţi în siderurgie şi construcţii, formând prima generaţie încălţată. Deja locuiau în blocuri, aveau o Dacie şi mergeau în concedii prin sindicat. Ei au fost dezrădăcinaţii pe care „epoca de aur” i-a obligat să plece la sute de kilometri distanţă de locurile natale. Într-un fel, au fost norocoşi, dar s-au transformat în orăşenii – ţărani, fără identitate culturală.

La Deva, cea mai mare parte a populaţiei provine din judeţ. Oraşul a fost mereu reşedinţa judeţului, aşa că era denumit localitatea „gulerelor albe”, a funcționarilor.

Locuitorii din OrăştieBradHaţegSimeria şi mare parte cei din Călan provin tot din zonele limitrofe acestor oraşe. Ei sunt dezrădăcinaţii „de catifea”, adică viaţa lor se împarte între serviciul de la oraş şi munca în gospodăria de la ţară, de la sfârşitul săptămânii.

În Valea Jiului, oamenii au fost aduşi din Moldova şi Oltenia prin aşa-numitele acţiuni „7.000” şi „9.000”. Asta însemna că autorităţile îşi trimiteau oamenii în satele sărace din ţară, de unde trebuiau să aducă mână de lucru în minele din Vale. În schimbul unor salarii mai mari decât în alte ramuri industriale, având şi nişte facilităţi, valurile de „dezrădăcinaţi” au lucrat în subteran, în timp ce nevestele lor au stat acasă şi au crescut copiii. Situaţia era diferită la Petroşani, unde exista o facultate de stat, care a dus la formarea unei elite.

Al doilea val – migrația internă și externă

Al doilea val al migraţiei, de această dată din judeţ în afara graniţelor ţării, a început pe la mijlocul anilor ’90. După ce părinţii lor au venit în judeţ, transformându-se cu 30 – 40 de ani în urmă în orăşeni, a venit rândul copiilor să plece fie în oraşe mari ale României, fie în străinătate.

Pentru cei plecaţi la studii, lucrurile s-au desfăşurat liniar, fără mari surprize. Cei mai mulţi şi-au găsit slujbe în Timişoara sau Cluj Napoca şi destul de puţini au ales Bucureştiul.

Pe de altă parte, zeci de mii de locuitori ai judeţului au părăsit pentru o perioadă sau definitiv România şi s-au stabilit în ţări precum Italia, Spania, Anglia, Germania sau chiar Canada. Decizia a venit după ce în judeţ s-au pierdut în jur de 75.000 de locuri de muncă, în urma restructurărilor din minerit şi siderurgie. Copiii au trăit experienţa părinţilor. Totuşi, aceştia din urmă nu au avut de-a face cu handicapul limbii. Cei mai mulţi dintre cei care au părăsit ţara s-au confruntat cu acest lucru, dar, surprinzător, i-au făcut faţă. Cei mai mulţi s-au integrat din punct de vedere profesional, dar au făcut faţă ceva mai greu şocului cultural. Au luat-o de la capăt într-o cultură nouă, iar unii au reuşit să îşi cumpere proprietăţi, în timp ce copiii lor s-au integrat perfect în colectivitate. Cel mai uşor şi-au găsit de lucru femeile, care activează în zona serviciilor medicale şi de îngrijire la domiciliu, dar şi în restaurante şi baruri. Majoritatea bărbaţilor au lucrat în construcţii.

Criza a încurcat lucrurile, dar foarte puțini hunedoreni s-au întors în ţară. Ar face-o, dar marea problemă este că în zonă nu sunt locuri de muncă, iar situaţia nu pare să se îmbunătăţească prea curând. Mai mult, dacă jumătate dintre cei care au plecat în străinătate, s-ar întoarce astăzi în România ar pune mari probleme sociale.

Sociologii spun că fenomenul migraţiei va continua şi că judeţul Hunedoara va continua să piardă populaţie. Explicaţia este simplă: cât timp nu se vor înfiinţa noi locuri de muncă, populaţia activă va pleca fie spre marile oraşe, fie în străinătate.

Specialiştii, dar şi persoanele calificate îşi vor găsi acolo slujbe, pentru că şi în Europa forţa de muncă este îmbătrânită. Situația s-ar putea schimba în condițiile în care toată Europa se va „reașeza” după această pandemie. Specialiștii nu exclud ca parte dintre cei care s-au reîntors în România să nu mai plece înapoi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus