În acest moment, municipiul Hunedoara nu are niciun caz confirmat de COVID-19

Având în vedere ritmul galopant în care apar noi cazuri de infectare cu coronavirus în județul nostru, dar și declarația președintelui Klaus Iohannis că în România va fi declarată starea de urgență începând de luni, am convocat din nou, în această seară, la ora 20:00, la sediul Primăriei Municipiului Hunedoara, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU).

CITEȘTE ȘI: Mesaj important din partea Primăriei municipiului Hunedoara

Scopul convocării comitetului a fost de a prezenta ultimele măsuri pentru evitarea răspândirii noului Coronavirus:

✔️ relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare
✔️ relațiile echipelor de intervenție – apă, canal, gaz, electricitate, internet, cablu, telefonie fixă – cu persoanele aflate în autoizolare
✔️ relațiile reprezentanților autorităților publice cu șoferii de camioane cu masa totală mai mare de 3,5 tone care intră în țară venind din zonele roșii și galbene
✔️ restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv săli de fitness, săli de jocuri de noroc, cazinouri
✔️ închiderea locurilor de joacă pentru copii
✔️ asociațiile de proprietari să anunțe de îndată Direcția de Sănătate Publică cu privire la revenirea în apartamente a persoanelor care se întorc din zonele afectate
✔️ instalarea a trei corturi la intrarea în spitalul municipal pentru trierea persoanelor
✔️ informarea continuă prin orice mijloace (panouri publicitare, stații de amplificare, fluturași/flyere etc) a populației

„Știm că la această oră sunt multe persoane afectate în Deva și Valea Jiului. În acest moment, municipiul Hunedoara nu are niciun caz confirmat de COVID-19, motiv pentru care încercăm să securizăm orașul și să limităm pe cât este posibil răspândirea acestui virus.

Fac un apel ferm către cetățenii orașului nostru:
⚠️ NU PĂRĂSIȚI LOCUINȚELE decât pentru procurarea bunurilor de strictă necesitate și pentru deplasarea la locul de muncă!
⚠️ EVITAȚI pe cât posibil staționarea în zonele aglomerate.
⚠️ EVITAȚI FOLOSIREA MIJLOACELOR DE TRANSPORT ÎN COMUN, alegeți mersul pe jos.
⚠️ Nu trebuie să ne panicăm, dar este necesar să fim foarte atenți la măsurile de prevenție!❞

Sursa: Primăria municipiului Hunedoara

2 răspunsuri

  1. de ce nu dati stirea completa.cati sunt la domiciliu fiind contacti?
    nu mai manipulati si nu mai mintiti prin omisiune

  2. simoc.adina@gmail.com' Simoc Adina spune:

    Ce se intampla cu saloanele de infrumusetare din Deva??? Se inchid obligatoriu sau nu ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus