DSP Hunedoara a solicitat Ministerului Sănătăţii, pentru acest sezon rece, 31.230 de doze de vaccin antigripal, din care în judeţ au ajuns, până acum, 11.450

Peste 10.400 de doze de vaccin antigripal au fost distribuite medicilor de familie din judeţ pentru imunizarea gratuită a persoanelor din grupele de risc, urmând ca în luna noiembrie să fie completat necesarul pentru acest an, a declarat marţi medicul şef al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Cecilia Birău.

În baza cererilor venite de la medicii de familie, DSP Hunedoara a solicitat Ministerului Sănătăţii, pentru acest sezon rece, 31.230 de doze de vaccin antigripal, din care în judeţ au ajuns, până acum, 11.450.

Dintre acestea, 10.410 au fost distribuite medicilor de familie pentru vaccinarea persoanelor din grupele de risc – medici, bolnavi cronici, gravide şi oameni peste 65 de ani, iar diferenţa a fost alocată pentru imunizarea personalului medico-sanitar din unităţile cu risc, cum ar fi secţiile de ATI sau nou-născuţi.

„Important este ca persoanele din grupele de risc să solicite şi să fie vaccinate antigripal. Vaccinul este unul cu patru tulpini de virus, ceea ce este un lucru foarte bun”, a precizat medicul şef al DSP Hunedoara.

Potrivit acesteia, restul de vaccin antigripal va fi adus şi distribuit în judeţul Hunedoara în cursul lunii noiembrie, astfel că vor fi respectate indicaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în ceea ce priveşte imunizarea populaţiei.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus