Dan Bobouțanu a fost ales primar al Hunedoarei în iunie 2016

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a prezentat astăzi bilanțul mandatului său. Acesta a declarat că în perioada iunie 2016 – iunie 2020 în oraș au fost realizate 223 de proiecte, detaliind sumele investite pe domenii. În același timp, el le-a mulțumit consilierilor locali și echipei de conducere din cadrul Primăriei pentru toate proiectele realizate în cei 4 ani.

Pe de altă parte, Dan Bobouțanu a declarat că regretă că în oraș nu a putut fi realizat un parc tematic în apropierea Castelului Corvinilor, unul dintre punctele din programul său electoral din campania electorală din 2016. „Regret că acest proiect nu a putut fi realizat. Nu am renunțat la acesta și sper ca acesta să poată fi construit, mai ales că în luna decembrie expiră restricțiile legate de terenul pe care poate fi ridicat un astfel de parc”.

„Cetățenii din municipiul Hunedoara vor da cel mai bun răspuns în data de 27 septembrie, dacă am muncit bine în folosul comunității sau nu. În total sunt 223 de proiecte. Este o muncă pentru care mulțumesc în primul rând angajaților Primăriei, fără care proiectele nu sunt posibile, oricât ar spune un primar că are o viziune de dezvoltare a localității pe care o conduce. Ești tot atât de bun precum echipa pe care ți-o creezi, după cum spune Mircea Lucescu. În mod special mulțumesc și cetățenilor municipiului Hunedoara pentru că au avut răbdare cu noi. Le mulțumesc consilierilor locali pentru că fără votul acestora proiectele nu ar fi putut să ajungă să fie și realizate”.

Raportul de activitate al primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, al consilierilor locali și al echipei de conducere din cadrul instituției hunedorene:

„EDUCAȚIE

În perioada 2016-2020 am realizat:

  • 3 grădinițe modernizate, valoare: 10.495.571,56 lei
  • 2 școli generale reabilitate, valoare: 8.712.957,45 lei
  • dotarea cu echipamente a grădinițelor, școlilor și colegiilor, valoare: 1.402.702,00 lei
  • 8 terenuri sintetice de fotbal, cu nocturnă; valoare: 1.985.809,00 lei
  • 3 locuri de joacă pentru copii: 533.601,71 lei
  • 8.429 de burse pentru elevi 11.461.080,00 lei

TOTAL: 34.591.721,72 lei / 7.197.049,94 euro

 

SĂNĂTATE

Valoarea totală a investițiilor:

7.749.699 lei / 1.601.177,48 euro

Suma alocată unităților sanitare în perioada pandemiei:

1.755.000 lei / 362.603,30 euro

 

INFRASTRUCTURĂ

În perioada 2016-2020 am asfaltat 39 de străzi (trotuare, alei pietonale, parcări și sensuri giratorii),

în valoare de 49.464.421,43 lei (10.219.921,78 euro), respectiv 268.957,07 metri pătrați și am creat

2.956 de locuri de parcare noi.

 

APĂ ȘI CANAL

Valoarea investițiilor (cu TVA):

968.288 lei                                                      / 200.059,50 euro

 

PIETONALA „CORVIN”

Suprafață: 12.300 mp. Valoarea investiției (cu TVA):

11.532.114,09 lei / 2.382.668,20 euro.

 

SMART CITY

Valoare totală a investițiilor:

1.362.924lei / 281.595,87 euro

 

ILUMINAT PUBLIC

În perioada 2016-2020, în municipiul Hunedoara am montat 260 stâlpi de iluminat public noi, cu tehnologia LED, 605 corpuri noi de iluminat (dintre care 559 cu tehnologia LED), am extins cu 15,42 km rețeaua de iluminat stradal și am modernizat 12 puncte de aprindere.

Valoare totală: 4.121.642,45 lei / 851.579,02 euro

 

HUNEDOARA CURATĂ

Valoare totală a investițiilor:

1.808.267,49 lei / 373.608,98 euro

 

SALUBRITATE

Valoare totală a investițiilor:

2.401.364,94 lei / 496.149,78 euro

 

EVENIMENTE CULTURALE

Sumele alocate din bugetul local pentru organizarea de evenimente:

2016 – 1.568,95 mii lei

2017 – 1.041,80 mii lei

2018 – 1.100,68 mii lei

2019 – 1.796,75 mii lei

2020 – suma alocată pentru prima jumătate a anului a fost redirecționată către spital și unitățile de asistență socială, în contextul pandemiei.

 

SPORT

  • Înființarea Clubului Sportiv Hunedoara
  • Două terenuri sintetice de sport: 185.525,76 lei / 38.331,77 euro
  • Parteneriat cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – FC Viitorul Constanța
  • Meci istoric de fotbal, în memoria fotbalistului Michael Klein
  • Realizarea unei statui a fotbalistului Michael Klein
  • Aparate de fitness urban și street workout, în Parcul Tineretului
  • Înlocuirea a două cazane de apă la Bazinul de Înot și alte investiții, valoare totală: 239.492,87 lei / 49.482 euro

 

DIVERSE

În perioada 2016-2020, am investit:

  • la Castelul Corvinilor: 21.884.908,73 lei / 4.521.675,36 euro
  • în Sala de Consiliu a Primăriei: 310.874,07 lei / 64.230,18 euro
  • la piețele Obor și Dunărea: 212.488,24 lei / 43.902,53 euro
  • la situl industrial: 597.436,60 lei / 123.437,31 euro
  • în reabilitarea Casei de Cultură: 2.202.831,35 lei / 455.130,44 euro
  • în achiziționarea de autobuze: 500.000 lei / 103.305,78 euro”.

2 răspunsuri

  1. 0 locuri de munca

  2. Nu te mai da ca ai facut tu toate este ca erau proiete si până nu ai fost primar ok care ai zis ca pe tine nu te intresaza numai de la OM in jos unde a fost crima facuta in OM si nu mai vb urt de oameni din micro 6 si 7 ok

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus