Municipiul Hunedoara ar putea atrage 5 milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare locală,

În urma depunerii, în data de 4 decembrie 2017, a strategiei de devoltare locală (SDL) la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAP), aceasta a trecut prin mai multe etape de evaluare, iar în data de 28 decembrie 2017, Ministerul a publicat rezultatul preliminar al procesului de evaluare și selecție a strategiilor depuse. SDL a municipiului Hunedoara a fost admisă pentru finanțare.

În perioada următoare, GAL-ul urban (grup de acțiune locală) înființat va selecta și va implementa proiectele aferente strategiei de dezvoltare locală selectate, urmând ca beneficiarii eligibili (instituții publice, Unitatea Administrativ-Teritorială Hunedoara, ONG-uri și persoane juridice) să depună cereri de finanțare la GAL Urban Corvinia Hunedoara.

SDL a municipiului Hunedoara, depusă de GAL Urban Corvinia Hunedoara, a obținut punctajul de 8,45, fiind declarată admisă alături de alte 30 de strategii depuse pentru finanțare, din regiunile mai puțin dezvoltate ale țării și de două strategii de dezvoltare locală din regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov). Pe de altă parte, 16 strategii nu au obținut punctajul necesar, fiind declarate respinse (Baia Mare, Cluj, Satu Mare, Odorheiu Seciuesc, Onești, Lupeni, Petrila, Medgidia, Sighetu Marmației, Caracal, Mediaș, Sector 3 București, Porțile de Fier, Făgăraș).

Un răspuns

  1. bun.si care este planul?
    Cat cresc taxele și impozitele locale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus