Un milion de turişti străini s-au cazat în hotelurile din ţară în prima jumătate a acestui an, trafic în creştere cu 8,5% faţă de perioada similară a anului trecut, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Bucureştiul este oraşul cu cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră, capacitatea de cazare fiind de 11.000 de camere în hoteluri, din care jumătate sunt clasificate la patru stele. Tot în Capitală sunt şi cele mai multe hoteluri de cinci stele, 11 unităţi, cu aproape 1.930 de camere şi circa 3.800 de locuri de cazare (paturi).

Cu toate acestea, cea mai mare creştere a traficului de turişti străini, cu peste 40% în S1, a fost înregistrată de judeţele Hunedoara şi Tulcea, aceste judeţe ajungând la 5.000 şi respectiv 8.000 de turişti străini în primele şase luni din acest an.

Ca număr de turişti străini cazaţi în hoteluri, Braşov, Timiş, Cluj şi Sibiu sunt judeţele din ţară fruntaşe, cu un total de 207.000 de străini, în creştere cu 23%

zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus