O tânără de 26 de ani din Hunedoara a fost găsită ieri moartă sub un pod din Florenţa.

Românca era dezbrăcată şi legată de o grindă orizontală, poziţie ce aminteşte de crucificare, potrivit cotidianului Il Tempo.

Descoperirea a fost făcută de un bicilist care trecea prin zonă şi care a aleratat poliţia. Hainele şi telefonul fetei au fost găsite la un kilometru distanţă de locul crimei.

foto

Cadavrul româncei a fost gasit într-o zona frecventată de prostituate şi consumatori de droguri, sub un pod rutier de la periferia oraşului Florenţa.

Potrivit anchetatorilor, Andreea Cristina Zamfir ar fi fost violată, ucisă şi legată cu bandă adezivă de o grindă de lemn „ca şi cum ar fi fost crucificată”. Prima pistă a poliţiei este că tânăra era prostituată, iar agresorul ar fi un client.

În urmă cu un an, în aceeaşi zonă, o prostituată italiancă de 46 de ani a fost găsită legată de o barieră într-un mod similar, după ce fusese agresată şi jefuită. Din fericire, cineva i-a auzit ţipetele şi femeia a fost salvată. Pe baza mărturiei sale, autorităţile caută acum un italian de 50-60 de ani, suspectat că ar fi autorul celor două agresiuni, potrivit gds.ro.

foto: repubblica.it

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus