O comunitate mică de pădureni este obligată să trăiască ruptă de lume. Singurul drum care duce spre reţeaua de drumuri judeţene şi naţionale este un coşmar, iar accesul pe timp de iarnă este aproape imposibil.

Locuitorii comunei Bătrâna beneficiază de un singur drum care face legătura cu “civilizaţia”. Este vorba despre un drum forestier lung de aproximativ 23 de kilometri la care se adaugă 7 kilometri de drum judeţean. Practic, drumul face legătura între comunele Dobra şi Bătrâna.

Situaţia este unică în judeţul Hunedoara, toate comunele având mai multe legături rutiere cu localităţile din jur. Bătrâna însă a fost lăsată la coada priorităţilor autorităţilor care au guvernat banul public în ultimii ani. Poate că şi din acest motiv, numărul locuitorilor celor patru sate ale comunei a scăzut în ultimii 45 de ani de la 800 la 120 de locuitori.

Drumul către Bătrâna are mai mulţi stăpâni, însă niciunul nu poate să investească bani pentru modernizarea sa. Astfel, Direcţia Silvică administrează 17 km de drum forestier, Consiliul Local Bătrâna are 6 km, tot drum forestier, iar Consiliul Judeţean Hunedoara aproape 8,7 km. Din acest motiv, iarna, nimeni nu are responsabilitatea deszăpezirii complete a drumului, aşa că administraţia comunei se descurcă pe cont propriu pentru a nu izola comuna.

“Ca să ne înţelegeţi, aş vrea să-i vedeţi pe oamenii care au nevoie de dializă, în ce hal ajung în comună din cauza drumului prost. Avem doi bolnavi care trebuie să ajungă săpătmânal la Centrul de Dializă, pentru ei acest drum este un coşmar, o adevărată bătaie de joc”, spune primarul comunei Bătrâna, Radu Herciu.

Primarul mai spune că a încercat în repetate rânduri să obţină acordul tuturor autorităţilor pentru a găsi un stâpân pentru acest drum, însă toate demersurile au fost în zadar.

“M-au trimis de la Ana la Caiafa! Eu nu pot sta cu mâinile în sân şi să asist pasiv la chinul prin care trec oamenii din comună. Chiar dacă suntem puţini şi nu contăm ca număr de voturi, suntem oameni şi avem aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi locuitori ai judeţului”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro Radu Herciu.

Sătul de promisiuni şi uşi închise, primarul din Bătrâna vrea să ceară public tuturor factorilor de decizie din judeţ rezolvarea acestei probleme.

“Voi trimite solicitări către toţi parlamentarii din judeţ – în special către cei din Colegiu, către Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Direcţia Silvică pentru a-i invita la o discuţie serioasă în care să căutăm împreună soluţii. Trebuie să ieşim din această situaţie”, spune Radu Herciu.

Primarul mai spune că situaţia în care se află acest drum este cu atât mai revoltătoare cu cât, potrivit unei hotărâri de guvern din anul 2000, legătura dintre centrele de comună trebuia făcută prin drumuri judeţene. Lucru care nu s-a întâmplat şi în cazul comunei Bătrâna, în ultimii 15 ani…

foto: Ovidiu Pădurean/panoramio.com

Un răspuns

  1. azafiu@yahoo.com' Ana Idarb spune:

    Rușine celor care trebuie să repare drumul, mai ales Direcției Silvice, că ei strică cel mai mult drumul cu mașinile mari.
    Ar trebui să nu se mai dea voie acestor mașini să treacă pe drum până nu-l repară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus