Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod portocaliu şi galben de ninsori, viscol în rafale de vânt puternic), au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii E-Distribuţie Banat.

Ca urmare a intervențiilor echipelor E-Distribuție Banat, care sunt în stare de alertă din seara zilei precedente, s-a reușit alimentarea tuturor localităților afectate din județele Arad, Timiș și Caraș Severin iar acum sunt în curs intervenții punctuale pentru rezolvarea deranjamentelor individuale sau colective.

Echipele vor continua să lucreze pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductoare rupte ca urmare a vântului puternic.

Intervențiile sunt îngreunate de condiţiile meteo severe şi de circulaţia rutieră dificilă. Colaborăm cu autorităţile locale, cu care păstrăm un contact permanent, şi care sprijină intervenţia echipelor E-Distribuție.

În data de 18 ianuarie, la ora 14:00, situaţia se prezenta astfel:

  • în judeţul Hunedoara erau nealimentate 10 linii electrice aeriene de medie tensiune parțial, fiind afectate 16 localităţi (Balșa, Bătrâna, Boșorod, Bretea Română, Bunila, Cerbal, Densuș, Ghelar, Hațeg, Leleșe, Lunca Cernii de Jos, Râu de Mori, Sântămăria-Orlea, Sarmizegetusa, Vețel, Vulcan). Menționăm că în seara zilei de 17 ianuarie, la nivelul județului a fost afectată alimentarea cu electricitate în 52 de localități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus