Victor Șuiaga a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. El a descris drumul hunedorenilor către Alba Iulia, în ziua premergătoare Unirii, și ZIUA MARII UNIRI.

Dr. Victor Șuiaga – „Hunedorenii la Marea Unire 1 Decembrie 1918”:

„A plecat mulțime mare la Alba Iulia din toate văile și plaiurile hunedorene, țărani, muncitori și meseriași în frunte cu cărturarii satelor și orașelor, purtând cu ei steaguri tricolore și cântând imnurile naționale – „Deșteaptă-te, române!”, „Trei culori” și „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Am fost și eu la Alba Iulia în ziua Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Aveam 19 ani și eram elev în clasa a VIII-a a liceului român din Blaj, dar mobilizat în armata austro-ungară. Revoluția mă adusese de pe frontul italian rănit și slăbit. Totuși n-am putut sta liniștit acasă să mă odihnesc, fiindcă n-aș fi avut liniște sufletească toată viața, să lipsesc de la cel mai mare praznic al neamului.

În uriașa mulțime de români adunați acolo, în pădurea steagurilor tricolore, am stat și eu, cuprins de cea mai puternică emoție, îmbrăcat în uniformă militară cu tricolorul român pe ea și am ratificat plebiscitar într-un delir de aplauze și entuziasm de nedescris Unirea – hotărârea de Unire. Născut și crescut în familie românească și în școlile românești unde am învățat o fierbinte dragoste de neam și credință strămoșească, apoi purtat într-un război străin de sufletul românesc, am simțit cu toate fibrele vieții mele tinere marea fericire ce-o trăiam participând la înfăptuirea visului de veacuri al neamului, unirea tuturor românilor.

Am plecat cu noaptea în cap în preziua Adunării Naționale cu un mic grup de consăteni din Teiu, purtând cu noi un drapel tricolor și-am urcat în tren cu alți țărani și cărturari din satele vecine la stația Lăsău. Trenul venea de la Lugoj și aducea bănățeni care mergeau la Alba Iulia, iar în gara Dobra s-a urcat un grup mai mare cu un frumos drapel românesc în frunte cu protopopul Iosif Morariu, învățătorul Toma Roșu etc. La Ilia coborâm și așteptăm trenul dinspre Arad, care ne va duce până la Alba Iulia. Era o atmosferă de sărbătoare și de mare însuflețire. Mulți cântau și plângeau de bucurie. Sosește trenul cu mulți arădani și bănățeni, în care ne urcăm și noi.

În toate gările se urcă tot mai multă lume. La Deva vine o mare delegație cu drapel tricolor în frunte cu avocații Francisc Hossu Longin și Petru Groza, iar la Simeria se adaugă alte vagoane, fiindcă gara era plină de lume, ce venea de pe Valea Streiului, din Țara Hațegului și din Valea Jiului, toți spre Alba Iulia. Între aceștia se vede bine delegația social democraților mineri, cu drapelul roșu, condusă de Iosif Ciser. Toate stațiile erau pline de români ce plecau la Alba Iulia. Înțesate de lume era Orăștia și Șibotul, iar tineretul cânta și juca pe peron, însuflețind și mai mult lumea plină de entuziasm.

A fost o călătorie superbă, de o rară mândrie și înălțare sufletească, rămasă de neiutat, în care atmosfera era de țară românească. Când un controlor voi să ceară biletele în ungurește, lumea toată îi strigă „destul cu Ungaria, aici e România!”. Dar lumea mergea la Alba Iulia nu numai cu trenul, ci și în căruțe, călări și chiar pe jos. Toate drumurile erau pline de români care mergeau spre Alba Iulia să vadă cum răsare soarele libertății românești. Ajunși la Alba Iulia, a cărei gară era împodobită cu drape le tricolore și cu tablă purtând numirea românească, cu gărzi de pază și de ordine, ce primea valurile mulțimii ce nu se mai termina. Cu toată asprimea iernii, greutatea călătoriei și nesinguranța vieții, tineri, vârstnici și chiar bătrâni au mers în cete și în grupuri la Alba Iulia, fiindcă toți ardeau de nerăbdare să fie de față la cel mai mare praznic al neamului, unii să voteze, alții să ratifice în mod plebiscitar Unirea Transilvaniei cu România, înfăptuind astfel supremul ideal de unire al tuturor românilor. Și spre mândria lor Hunedoara a fost bine și frumos reprezentată.

Orăștia cu întreg ținutul ei din Câmpul Pâinii până în munții cetăților dacice și cu toată Valea Geoagiului, au dat grosul țăranilor, cu portul lor străvechi și frumos, cu echipele de călușeri, precum și al cărturarilor și mesetiașilor, fiindcă ei erau mai apropiați de Alba Iulia. Toți duceau în sufletele lor mândria că dintre ei a plecat unul dintre corifeii Școlii Ardelene, marele cărturar și scriitor Ioan Budai Deleanu (1760 – 1820) din Cigmău și eroul aviattor Aurel Vlaicu (1882 – 1913) din satul Binținți.

Vine multă lume din vatra Devei, locul unde s-a dat ultimatumul lui Horea, prin care s-a cerut desființarea iobăgiei și împărțirea pământului la popor. Sunt apoi destui de pe Valea Mureșului, „de pe Ilia, un-se-nvârte sărăcia”, cum se zicea pe acele vremuri, cât și din străvechiul district al Dobrei până la granița Banatului. Toți aveau porturi strămoșești și variate și erau mândri de trecutul lor de plăieși, pușcași ai cetății, plutași și corăbieri, sau de vechi grăniceri.

Au coborât și s-au îndreptat spre Alba Iulia, cete mari din Țara Pădurenilor, cu portul și graiul lor arhaic, cu bâte lungi și măciucă, urmașii celor dintre care s-a ridicat marele luptător Iancu de Hunedoara și mulți dintre ostașii săi. A sosit mulțime de pe Valea Streiului, râu în care și-a îngropat Decebal comorile, apoi cei din străvechea Țară a Hațegului, cu falnica capitală a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cei de sub poalele Munților Retezat și până dincolo de Porțile de Fier ale Transilvaniei, cu portul lor pitoresc, străvechi și variat de adevărați strănepoți ai lui Decebal și Traian.

N-au lipsit nici mocannii și momârlanii cu plete mari și căciulile ciobănești, purtând pe umeri pături subțiri pentru ploaie sau ninsoare, figuri de veritabili daci veniți de pe ambele Jiuri. Vin și din Valea Jiului mulți muncitori social – democrați, mineri îmbrăcați în haine negre și cu lămpile lor minerești aprinse, purtând un steag roșu.

Au mai fost la Alba Iulia mulți moți de pe Valea Crișului Alb și din Munții Zarandului, din care numeroși au făcut drumul pe jos. Au venit cu moții și mulți mineri de la băile de aur ale Zarandului. Toți purtau în inimi focul vetrelor sfinte de la Mesteacăn și Curechi unde s-a aprins răscoala lui Horea la 1784, de la Țebea unde doarme pe vecie, sub gorunul legendar, Craiul Munților, Avram Iancu, eroul Revoluției de la 1848. Au plecat din acest județ și formații militare ale Gărzilor Naționale Române din Orăștie, Brad și Deva, iar între delegații Corpului Voluntarilor Ardeleni cu sediul la Iași au fost și hunedorenii Toma Vasinca, avocat în Pui, și Vasile Osvadă, contabil din Hunedoara. Astfel participarea hunedorenilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 a fost numeroasă, ei stând cu mândrie alături de toți românii adunați acolo din întreg Ardealul, Banatul, Crișana și Mmaramureșul.

Tabloul și atmosfera Marii Adunări Naționale au fost mărețe, impresionante. O iarnă geroasă cu ninsoare bogată umplea văzduhul în preziua și noaptea istoricei zile, când soseau și se adunau mulțimi imense din toate părțile Transilvaniei, care neputând avea toți găzduire, umpleau piețele și străzile orașului, dar mai ales câmpul lui Horea, din spatele cetății. Petrecându-și vremea în cântece, glume și povești, lumea se încălzea la focurile aprinse sub cerul liber și toți așteptau cu sfințenie ziua cea mare, care a venit cu o dimineață însorită și frumoasă. S-a pornit atunci uriașa mulțime să se adune pe Câmpul lui Horea și valurile curgeau întruna cu drapele și cântece naționale. Ședința delegaților s-a ținut în marea sală a Casinoului Ofițerilor din Cetate, care abia a reușit să cuprindă pe toți delegații. Când hotărârea de unire a fost adusă, într-un entuziasm unanim și ștafetele au dus știrea mulțimilor, trâmbițele au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, împreună cu tot poporul adunat acolo. A urmat un delir de bucurie și fericire. Lumea cânta, chiuia, juca, mulți se îmbrățișau, se sărutau și plângeau de marea fericire, fiindcă poporul român din Transilvania se eliberase. În același timp, peste adunarea populară a celor 100.000 de români prezenți acolo, s-au instalat 14 tribune, de unde oratorii au vorbit și comunicat poporului hotărârea de Unire. Au vorbit atunci și hunedorenii Silviu Dragomir, Petru Groza și Aurel Vlad.

În biroul adunării au fost aleși și doi hunedoreni, ca secretari, și anume Silviu Dragomir și Iosif Ciser, iar ca membri în Consiliul Dirigent – dr. Aurel Vlad și Victor Bontescu. La reîntoarcere toată lumea era cuprinsă de o maximă fericire, deoarece participase și văzuse înfăptuirea Marii Uniri. Bucuria și veselia erau la culme la toți. Eram fericiți. Se bea, se cânta și se povesteau de toate, dar mai ales de viitorul țării, de la care toți așteptau dreptate și bunăstare. În toate gările se dădeau jos tablele cu numirile ungurești ale stațiilor și se înlocuiau cu numirile românești și drapelul tricolor”.

2 răspunsuri

  1. Se vede in aceasta poza cam multa armata (chiar cu arma din dotare la baioneta)printre cetatenii de rand…oare de ce?

  2. Multumim Monalise , ce trebuiau sa faca multi a facut un suflet !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus