Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19.

Directorul medical al Institutului de Psihiatrie Socola, Ovidiu Alexinschi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că medicul şi asistentul infectaţi cu noul coronavirus lucrează în clinici şi pavilioane diferite.

Potrivit sursei citate, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a fost demarată o anchetă epidemiologică, în cadrul căreia vor fi testaţi mai mulţi contacţi ai celor doi.

Acestea sunt primele cazuri de COVID-19 înregistrate la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus