Candidații PNL Hunedoara la alegerile parlamentare din 11 decembrie semnează angajamente prin care declară că vor demisiona după primul an de mandat. Care este condiția

Deputata Carmen Hărău, candidat pe locul 1 al listei pentru Senat, a lansat o invitație pentru toți cei care vor să devină parlamentari de a semna un angajament prin care se obligă să demisioneze în cazul în care activitatea parlamentară din primul an de mandat, conform Indicelui de Activitate Parlamentară (IAP), va fi mai slabă decât media pe țară.

Acest angajament a fost semnat și de Lucian Heiuș (candidat PNL pe locul 1 la Camera Deputaților), Adrian David (candidat PNL pe locul 2 la Senat) și Oana Frânc (candidat PNL pe locul 4 la Camera Deputaților). Toți politicienii amintiți și-au postat pe Facebook angajamentele.

Indicele la care se face referire reflectă prezența parlamentarilor la ședințe/vot, numărul de cuvântări de la tribuna Parlamentului, respectiv numărul de inițiative legislative și moțiuni depuse în timpul mandatului.

Citește și:

TRAIAN BERBECEANU pune punctul pe “i

declaratie harau

2 răspunsuri

  1. Hahahaha. Declaratii de-astea fara acoperire juridica pot face si eu, in beci, cate vreti.

    Serios, sunteti penibili daca ati ajuns sa recurgeti la asemenea gesturi. Aveam asteptari din partea Donsoarei Franc Oana, care e avocat…dar nah, nu ca m-ar mira neaparat….Cat despre restul, cu liderul lor Car Men Ha-Rau, sosia lui Kim Jong-Un nu am prea multe de spus, doar ca nu mai avem nevoie de serviciile dansei in judetul Hunedoara. Pacat de partid, fostul partid, caci acum PNL-ul de Hunedoara este fostul PDL. Dar noi sa fim sanatosi…ca ei vin oricum (senatori si deputati), si-s multi, multi dar prosti!

  2. te umfla rasul când ii vezi! Nu stiu cum sa se mai dea pe langa oameni sa ii aleaga! Abia la alegeri isi aduc aminte de nevoile oamenilor, in rest fura de rup. Si mai iau si pensie de parlamentari. Cu cat mai multe mandate, cu atat pensia e mai mare! Doamna Carmen acum ca nu mai e prietenul Arion, cu cine o mai puneti de contracte? Cu cine si de unde mai furati? …Gasiti dvs ca v-ati format mana! Toata sleata de la Hunedoara nu sunt decat niste hoti.Rusine sa va fie la toti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus