Comunicat de presă IJJ Decebal Hunedoara

Datorită zilelor însorite și temperaturilor ridicate din aceste zile și din perioada următoare, preconizăm o creștere a numărului de persoane ce vor fi prezente în zona montană.

În acest sens, vrem să aducem în atenție, o altă parte a activității jandarmilor montani ce își desfășoară activitatea în cadrul celor 9 posturi montane ce se află în subordinea Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara.

Pe lângă principala noastră activitate, aceea de a acorda sprijin și îndrumare celor aflați în dificulate, prevenirea pescuitului ilegal dar și menținerea albiilor râurilor și pârâurilor de munte în stare naturală, reprezintă una dintre misiunile jandarmilor montani.

Recomandăm cetățenilor care sunt pasionați de activitatea de pescuit, să pescuiasă doar în zonele permise, să dețină permis de pescuit eliberat de autoritatea competentă și din punct de vedere al protecției mediului, să respecte normele legale în vigoare.

Amintim că în primele 6 luni ale anului 2021, jandarmii montani hunedoreni, independent cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, au aplicat  peste 80 de sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 16 300 lei în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

În perioada ce urmează, jandarmii hunedoreni vor desfășura acțiuni de prevenire și asigurare a respectării regimului piscicol în habitatele piscicole naturale.

Împreună, contribuim la conservarea mediului înconjurător, inclusiv la protejarea resursei acvatice!

Un răspuns

  1. Daca iar vedea pe cei care braconeaza cu setci in zona lacurilor din hateg ,seara de seara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus