Alimentele cu conținut ridicat de zahăr și băuturile îndulcite s-ar putea scumpi în viitorul apropiat dacă Parlamentul va aproba un proiect de lege care prevede introducerea unor accize mai mari și a unui impozit special.

Accizele mai mari pentru alimentele cu conținut ridicat de zahăr ar avea ca efect scumpirea acestora și, prin urmare, descurajarea consumului, potrivit unui proiect propus de un parlamentar.

Banii pe care statul îi va câștiga din majorarea accizei ar urma să fie direcționați către programe de sănătate. Potrivit deputatului PSD Costel Lupașcu, introducerea unei accize pe acest tip de alimente cu conținut ridicat de zahăr ar reprezenta calea cea mai potrivită pentru reducerea consumului de către categoriile sociale cele mai expuse la problema obezității, respectiv copiii, adolescenții și persoanele cu venituri mici.

Reprezentanții Asociației Colegiul Pacienților din România au subliniat că viitorul proiect de lege ar trebui să conțină o prevedere explicită privind destinația banilor care se vor colecta din această acciză.

„Scopul legii nu ține de fiscalitate, ci de sănătatea publică. Nu urmărim să obținem mai multe venituri la buget, ci să reducem consumul acestor produse nesănătoase, care generează obezitate, diabet și alte afecțiuni în rândul populației. Cred, așadar, că banii care vor fi obținuți dintr-o astfel de acciză trebuie direcționați către zona de sănătate și educație, pentru programe naționale de prevenție și educație pentru sănătate și pentru subvenționarea producției autohtone de legume și fructe, pentru creșterea consumului de hrană sănătoasă”, a explicat deputatul PSD, citat de Libertatea.ro.

Parlamentarul PSD a anunțat încă de la începutul lunii mai că dorește supraimpozitarea alimentelor și a băuturilor cu un conținut mare de zahăr, îngrijorat de creșterea alarmantă a incidenței obezității în rândul copiilor din România.

sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus