Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă a ars

Locomotiva unui tren care tracta 40 de vagoane cisternă goale a ars, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în județul Hunedoara. Șapte trenuri de marfă și unul de călători cu 30 de oameni au fost afectate.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, incendiul a fost anunțat puțin după miezul nopții.

Locomotiva a luat foc între localitățile Merișor și Bănița și tracta 40 de vagoane cisternă destinate transportului de produse petroliere, goale.

Cei peste 20 de pompieri care au intervenit au reușit să stingă flăcările în 4 ore, intervenția fiind dificilă.

A fost restricționat traficul feroviar în zonă, fiind afectate 7 trenuri de marfă și 1 tren călători, oprit în gara din Petroșani, cu 30 de pasageri.

VIDEO AICI

„Prin eforturile pompierilor s-a reușit localizarea și lichidarea incendiului in limitele găsite, evitându-se dezvoltarea și propagarea la vagoanele cisternă precum și pericolul unor explozii. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. La ora prezentului comunicat trenul de pasageri interregio a fost repus în circulație”, spun reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

„In urma evenimentului a fost afectata o locomotiva electrica Tip EA de 125 tone. Pompierii militari din cadrul Detasamentului Petrosani au intervenit cu 2 ofiteri, 20 subofiteri , 4 autospeciale de lucru cu apa si spuma, 2 autosanitare smurd si 1 echipaj CBRN. Incendiul a fost lichidat dupa aproximativ 4 ore, interventia fiind dificila, implicand realizarea unui dispozitiv de stingere  pe circa 700 metri lineari. In urma evenimentului a fost restrictionat traficul feroviar in zona, fiind afectate 7 trenuri de marfa si 1 tren calatori, stationat in gara din Petrosani- trenul interregio 1835 cu 30 pasageri. Prin eforturile pompierilor s-a reușit localizarea și lichidarea incendiului in limitele găsite, evitandu-se dezvoltarea si propagarea la vagoanele cisternă precum și pericolul unor explozii. In urma evenimentului nu au fost inregistrate victime.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus