În această seară, de la orele 19:00, la Framm’s va avea loc primul eveniment, și anume un concert de jazz susținut de trupa Caffe Noir.
Duminică, 24 mai, după orele 21:00, organizatorii festivalului au pregătit o surpriză în apropierea scenei din Piața Cetății. Aceștia nu au divulgat prea multe detalii referitoare la ceea ce se va întâmpla, singurul indiciu fiind un „trandafir roșu”.
Festivalul Internațional Alba Jazz este o marcă înregistrată a județului Alba. „O marcă înregistrată care an de an se dezvoltă, an de an acordă capătă atât noi activități în cadrul festivalului cât și noi nume. Deja primim noi cereri ca artiștii să vină în festivalul nostru”, a spus Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Laura Orian, directorul artistic al festivalului, a transmis că Festivalul Internațional Alba Jazz se află în top patru a evenimentelor de acest gen din țară.
La cea de-a patra ediție, Alba Jazz s-a axat mai mult pe muzicieni tineri și originali care creează, cântă, compun și scot albume în formații consacrate și mai puțin pe artiști care activează în diverse proiecte.
Dacă ar fi ca la fiecare ediție Alba Jazz să existe un instrument privilegiat, anul acesta ar fi chitara, pe motiv de „cel mai cântat instrument”. Chitariști români și străini vor putea fi ascultați pe scenele festivalului, dar și la workshop-uri instrumentale.
În acest an, scena principală va fi amplasată între Muzeul Unirii și Sala Unirii. În plus, vor avea loc concerte indoor și outdoor la Framm’s, ateliere de jazz la Sala Unirii și Liceul de Artă Regina Maria.
PROGRAMUL ALBA JAZZ 2015
MARȚI, 19 mai: PREFAȚA FESTIVALULUI
Ora 12:00 conferință de presă
Ora 19:00 CAFFE NOIR concert jazz standards ( Framm’s)
VINERI, 22 mai
Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Tudor Dragoș (Sala Unirii)
Ora 10:00: JAZZ COMPOSITION – workshop cu Lucian Ban (New York) ( Liceul de Arte “Regina Maria”)
Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public (Framm’s)
Ora 18:00: RADU VÂLCU -concert de chitară clasică (Framm’s)
Ora 19:00 SANEM KALFA & GEORGE DUMITRIU – concert jazz (Framm’s)
Ora 20:00 CRISTIAN SOLEANU ORGAN TRIO concert jazz (Scena Piata Muzeului )
Ora 21:30 MIHAI IORDACHE SEPTET concert jazz (Scena Piata Muzeului)
Ora 23:00 7TH FLOWER TRIO- concert jazz urmat de jam session (Framm’s)
SÂMBĂTĂ, 23 mai
Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Radu Vâlcu și Joncol Quartet (Sala Unirii)
Ora 10:00: Cum să ai o carieră ca muzician de jazz într-o lume globală – workshop cu Lucian Ban (New York) la Framm’s
Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public (Framm’s)
Ora 18:00: Gabriel Guillen – concert de chitară clasică (Framm’s)
Ora 19:00 Ana-Cristina Leonte Quintet – concert jazz (Scena Piata Muzeului)
Ora 20:00: JazzyBit – concert jazz (Scena Piata Muzeului)
Ora 21:30: Souptrip – concert Electro World Progressive Jazz (Scena Piata Muzeului)
Ora 23:00: Rebecca Dragomir Trio – concert jazz urmat de jam session (Framm’s)
DUMINICĂ, 24 mai
Ora 9:00: Masterclass chitară clasică cu Radu Vâlcu și Gabriel Guillen (Sala Unirii)
Ora 12:00: Jazz coffee: conferință de presă cu public ( Framm’s)
Ora 18:00: Joncol Quartet – concert de chitară clasică (Framm’s)
Ora 19:00: Luiza Zan & Peter Sarik – concert jazz ( Framm’s)
Ora 20:00: Sebastian Spanache Trio – concert jazz (Scena Piața Muzeului)
Ora 21:30: SHAI MAESTRO TRIO ( Scena Piața Muzeului)
Ora 23:00: Petrecere finală & jam session (Framm’s)
Ultimele comentarii