Startul va fi dat sâmbătă, 21 februarie, la ora 18.30, din staţiunea Parâng, la capătul pârtiei B, după care concurenţii vor trebui să ajungă până pe vârful Parângul Mic (2.074 m), la finalul unei curse în care folosirea lanternei este obligatorie.
“Parângul este un masiv important al României, un munte sălbatic, care se pretează la astfel de competiţii. Concurenţii vor străbate un traseu în lungime de 4,5 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 1.000 de metri”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Avram Iancu, preşedintele Asociaţiei Sportive Bike&Run Petroşani, organizatoarea competiţiei.
La prima ediţie a concursului, cel mai bun timp a fost înregistrat de un alergător care a reuşit să ajungă pe vârful Parângul Mic în 50 de minute. Cel mai slab timp a fost de o oră şi 50 de minute.
Înscrierile la concurs se mai pot face şi sâmbătă, la baza pârtiei B din Parâng.
voceatransilvaniei.ro
foto insport.ro
Ultimele comentarii