Vezi unde!
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva aduc la cunoștința cetățenilor închiderile de circulație care vor avea loc în perioada 31 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023, ca urmare a desfășurării Revelionului în aer liber – 2023.
Astfel, începând din data de 31 decembrie 2022 și până în data de 1 ianuarie 2023, între orele 20:00-02:00, în municipiul Deva, traficul rutier va fi închis pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între sensul giratoriu Poșta Veche și sensul giratoriu Piața Victoriei, pe Bulevardul 22 Decembrie, sectorul cuprins între sensul giratoriu Piața Victoriei și Strada Mareșal Averescu, precum și pe Strada Piața Victoriei până la intersecția cu Strada Împăratul Traian.
Totodată, se interzice accesul autovehiculelor în zona de desfășurare a Revelionului.
Primăria Municipiului Deva face apel la toţi participanţii la traficul rutier să dea dovadă de înţelegere şi să folosească rute ocolitoare.
Sursa: Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus