Barometrul relevă faptul că alegerile prezidenţiale au avut un impact puternic asupra încrederii românilor în instituţii.

Preşedinţia se plasează pe prima poziţie în clasamentul încrederii din zona instituţiilor politice, în topul instituţiilor executive pe primul loc se află Armata, în ierarhia instituţiilor sociale sau private conduce Biserica, în timp ce Uniunea Europeană se bucură de cea mai multă încredere din zona instituţiilor internaţionale, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research la comanda cotidianului “Adevărul”.

Cifrele încrederii pentru luna decembrie 2014 indică faptul că în categoria instituţiilor politice Preşedinţia se află pe prima poziţie, cu 43,9% încredere multă şi foarte multă, comparativ cu 17,8% la măsurătoarea din octombrie 2014.

Urmează, în ordine, primăriile — 37,9% (42,7% în octombrie 2014), Curtea Constituţională — 36,4% (33,5% în octombrie), consiliile judeţene — 26% (29,7% în octombrie), Guvernul — 25,5% (27% în octombrie), Parlamentul — 19,7% (16,8% în octombrie) şi partidele politice — 12% (10,9% în octombrie).

12110928812250891Faptul că Preşedinţia este instituţia care beneficiază de o creştere foarte mare este normal având în vedere investiţia de încredere pe care publicul o face în câştigătorul alegerilor, aflat şi la prima prezenţă atât în postura de candidat la cea mai înaltă funcţie în stat, cât şi în cea de preşedinte, arată INSCOP.

“Preşedinţia este echivalată de cei mai mulţi respondenţi cu persoana preşedintelui, neerodată în raport cu funcţia în acest caz”, precizează sursa citată.

Armata conduce în ierarhia încrederii privind instituţiile executive cu 76,1% (faţă de 69,2% în octombrie).

Pe următoarele locuri se află Jandarmeria — cu 65,3% încredere multă şi foarte multă (60,3% în octombrie), Direcţia Naţională Anticorupţie — cu 55,8% (faţă de 48,3% în octombrie), SRI — 52,6% (faţă de 48,2% în octombrie), Poliţia — 51,4% (faţă de 47% în octombrie), BNR — 51,3% (faţă de 49,6% în octombrie), SIE — 46,8% (faţă de 45,9% în octombrie) şi Agenţia de Integritate, cu 39,2% faţă de 37% în octombrie 2014.

“Toate instituţiile din listă au înregistrat creşteri faţă de măsurătoarea anterioară. Schimbările sunt consecinţa percepţiei publice că în ultima vreme justiţia a fost foarte activă — cele mai semnificative creşteri de încredere sunt legate de instituţiile cu atribuţii de un fel sau altul în domeniul anticorupţiei sau cele tangente acestora: DNA, SRI, Poliţie, ANI. Armata şi Jandarmeria beneficiază, de asemenea, de creşteri semnificative de încredere. În cazul Armatei, remarcăm un record absolut, depăşirea în premieră şi într-o marjă foarte mare a pragului de 70% cu 76,1% încredere multă şi foarte multă”, arată INSCOP.

Biserica domină topul încrederii în instituţiile sociale sau private din luna decembrie 2014 cu 60,6% încredere multă şi foarte multă faţă de 62,4% în octombrie.

Următoarele locuri în acelaşi top sunt ocupate de universităţi cu 43,8% faţă de 40,3% în octombrie 2014, presă — 32,5% (faţă de 37,4% în octombrie), organizaţiile societăţii civile — 28,6% (faţă de 27,4% în octombrie), patronate — 21,8% (faţă de 20% în octombrie 2014), sindicate — 18,7% (faţă de 22,4% în octombrie) şi bănci — 17% faţă de 18,7% în octombrie.

În ceea ce priveşte instituţiile internaţionale, pe prima poziţie în topul încrederii se află Uniunea Europeană cu 56,6% (48,8% în octombrie 2014).

Urmează NATO — 54,6% (51,7% în octombrie), ONU — 51,6% (49,2% în octombrie), Comisia Europeană — 50,8% (45,2% în octombrie 2014), Parlamentul European — 50,8% (faţă de 45,1% în octombrie), Banca Mondială — 39,8% (36,1% în octombrie) şi FMI — 30% faţă de 28,7% în octombrie.

Analiza INSCOP arată că schimbarea semnificativă faţă de măsurătoarea din octombrie ţine de trecerea UE de pe locul 3 pe locul 1 în ierarhie, cu o creştere record de aproape opt procente faţă de măsurătoarea din octombrie şi remarcă, totodată, creşterile semnificative ale cotelor de încredere în Comisia Europeană şi Parlamentul European.

“Barometrul Insop — Adevărul despre România” a fost realizat în perioada 27 noiembrie — 2 decembrie 2014 pe un eşantion de 1.076 persoane ş reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%, iar metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Gandul.info

Un răspuns

  1. lucian.bobarusamec@gmail.com' bobaru samec lucian spune:

    Sunt sigur ca peste 5 ani vom vota tot cu Dl KLAUS IOHANNIS pt. ca veti vedea ROMANIA , va arata altfel peste 5 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus