Cetățenii care vor să înmatriculeze o mașină vor putea să facă acest lucru mai rapid și cu mai puține drumuri la autorități. Un proiect de lege adoptat recent de Senat prevede, printre altele, trecerea activităților de înmatriculare și radiere a vehiculelor de la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) la Registrul Auto Român (RAR). 

Propunerea legislativă privind înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor a fost înregistrată la Senat la sfârșitul lunii aprilie 2021. Inițiatorii proiectului sunt mai mulți parlamentari de la UDMR, PNL, PSD, USR-PLUS și AUR, printre care și deputații de Alba, Florin Roman și Radu Tuhuț.

Potrivit parlamentarilor, proiectul de lege creează un cadru unitar și prevede reducerea costurilor și a numărului de deplasări pe care cetățenii sunt nevoiți să le facă pentru înmatricularea și înregistrarea mașinilor.

Potrivit actului normativ, transferul activităților de înmatriculare trece în competența Ministerului Transporturilor, prin RAR, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor publicării legii, dar nu mai devreme de 6 luni de la publicarea acesteia.

Începând cu această dată, Registrul Auto Român este desemnat ca autoritate competentă să efectueze activitatea de înmatriculare, radiere și eliberare a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

În acest sens, RAR va beneficia din partea Ministerului Afacerilor Interne de accesul la baza de date conținând evidența persoanelor.

RAR va efectua activitatea de înmatriculare sau radiere a vehiculelor, de eliberare și evidență a certificatelor de înmatriculare și a plăcilor cu numere de înmatriculare a vehiculelor, precum și de eliberare și evidență a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, prin reprezentanțele sale teritoriale.

Registrul Auto Român se va ocupa și de confecționarea plăcuțelor cu numărul atribuit odată cu înmatricularea, autorizarea circulației provizorii sau pentru probe a vehiculelor.

De asemenea, RAR va încasa tarifele pentru obținerea documentelor de înmatriculare, confecționării plăcuțelor de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferențial, păstrării combinației numărului de înmatriculare, furnizarea unor date privind vehiculul, respectiv contravaloarea certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor provizorii sau de probă.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat în data de 16 septembrie și va ajunge la Camera Deputaților. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de către deputați, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus