Timp de patru zile, municipiul Hunedoara a fost gazda Campionatelor Naţionale de Înot pentru seniori şi juniori I.

Înotătorii de la CSS Hunedoara au cucerit 11 medalii, în finalele Campionatelor Naţionale de Înot pentru seniori şi juniori I, desfăşurate la finalul săptămânii, la Hunedoara. Performerul numărul unu al clubului de pe Cerna a fost Alexandru Bădeaţă , câştigător a şapte medalii (două de aur, trei de argint, două de bronz), din care două la nivel de seniori. Bilanţul sportivilor antrenaţi de Anca Băjan a fost completat de Adelina Buzdugan, triplă medaliată (o dată cu argint şi de două ori cu bronz), în probele de bras, la nivel de senioare.

Competiţia de la Hunedoara a marcat şi stabilirea unui nou record naţional la nivel de seniori,la 100 m fluture, prin Alexandru Coci, legitimat laCSM Brasov, performanţă care a lipsit de ceva vreme în înotul românesc.

Finalele din ultima reuniune au fost marcate de boicotul sportivilor de la cluburile din Braşov şi Baia Mare, deoarece în reuniunea de dimineaţă, colegi de ai lor au fost descalificaţi pentru procedee neregulamentare efectuate la întoarcerile din parcursul probelor.

radiotimisoara.ro

foto: Primăria Municipiului Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus