Inspectoratele școlare județene primesc un rol mai mare în relația cu școlile particulare. Vor verifica și aproba planurile de școlarizare de la toate școlile și grădinițele private, dar vor și valida numărul de elevi. Până acum, aveau doar rol de avizator.

Noile prevederi se regăsesc în OMEN nr. 5090/2019, ce prevede și noi reguli pentru evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular.

„Inspectoratele şcolare verifică şi aprobă proiectele planurilor de şcolarizare propuse de către unităţile de învăţământ particular în raport cu capacitatea de şcolarizare a unităţii de învăţământ, validând numărul de elevi/preşcolari pe nivel de învăţământ, filieră, profil, specializare/domeniu, pentru elevii şi preşcolarii cu vârsta peste 3 ani din învăţământul general obligatoriu particular şi confesional acreditat, precum şi pentru cei din învăţământul profesional şi liceal acreditat, particular şi confesional, din unitatea de învăţământ.”

Prevederile sunt noi, ele nu existau anul trecut și după cum se poate vedea regulile se aplică și unităților de învățământ confesionale, adică grădinițelor și școlilor bisericii, precum și seminariilor teologice, scrie edupedu.ro.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus