Negocierile pe tema construirii la Deva a unei centrale care să asigure apa caldă şi căldura pentru populaţie continuă.

Marţi şi miercuri, primarul Mircia Muntean şi viceprimarul Cosmin Răzvan Mareş au purtat discuţii cu doi dintre reprezentanţii investitorului german care deţine Centrala cu cogenerare din municipiul Făgăraş.

„Reprezentanţii Gas Energy Ecotherm S.A. Braşov s-au aflat la Deva timp de două zile. Au avut întâlniri inclusiv cu reprezentanţii CEH – Sucursala Electrocentrale Deva şi, de asemenea, au văzut zona propusă de municipalitate pentru amplasarea centralei. Şi la Deva există posibilitatea implementării unei investiţii asemănătoare celei din Făgăraş. În două săptămâni, investitorul german va prezenta Primăriei Municipiului Deva o soluţie tehnico-economică a acesteia”, a declarat viceprimarul Cosmin Răzvan Mareş, după întâlnirea cu Wiland Eduard Muller, reprezentantul din România al investitorului german, şi Relu Viorel Mititelu, director general al Gas Energy Ecotherm S.A. Braşov.

„Cogenerarea este un sistem sigur, eficient şi ecologic, larg răspândit şi susţinut în toate statele civilizate ale Uniunii Europene. Sunt luate în calcul absolut toate reglementările legale în materie de mediu. Avantajele implementării investiţiei sunt multiple atât pentru consumatori, cât şi pentru municipalitate şi mediu – tehnologie de ultimă generaţie şi produse şi servicii care contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a nivelului de trai”, a explicat Wiland Eduard Muller, reprezentantul din România al firmei care a construit Centrala cu cogenerare de la Făgăraş.

Cei doi reprezentanţi ai investitorului german au venit la Deva, după ce, luna trecută, reprezentanţii Primăriei Municipiului Deva au vizitat centrala de la Făgăraş, pentru a vedea la faţa locului modul de funcţionare a echipamentelor, dar şi colaborarea dintre investitor şi autorităţile locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus