A debutat la 10 ani. Între „Simțuri multiple” și „Charles Dickens”, așa am putea să-i definim azi cariera de poetă, un drum ce a început în Hunedoara și continuă la Cluj Napoca.

„Copiii precoce sperie. Unii le țin pumnii să nu reușească”

Olga Ștefan este, fără îndoială, copilul – minune al poeziei hunedorene. A debutat la 10 ani. Între „Simțuri multiple” și „Charles Dickens”, așa am putea să-i definim azi cariera de poetă, un drum ce a început în Hunedoara și continuă la Cluj Napoca.

R.: Poezia te-a ales, de fapt. Ești unul dintre copiii – minune ai poeziei din anii 90. Când ai început să scrii? Cum a început totul?

Olga Ștefan: Am început foarte devreme, am aroganța să cred că aș fi început chiar mai devreme dacă învățam să scriu înainte de clasa întâi (să citesc știam de pe la 4-5 ani). Așa, o dată ce am avut siguranță că știu toate literele, pe la începutul clasei a doua, am scris prima mea poezie, un text în vers alb, despre toamnă: „A venit toamna ca o pată de cafea pe o față de masă albă” fusese primul vers.

R.: A urmat o perioadă în care n-ai mai scris și un alt debut, în adolescență. Iar o perioadă de tăcere, firească aș spune, poetul nu e un funcționar care merge și lucrează 8 ore zilnic și nici un muncitor ce face piese, are normă…

O.Ș.: Am scris tot timpul în copilărie și adolescență. Am publicat volumul Simțuri multiple în 1999, la 10 ani. E amuzant faptul că asta m-ar plasa mai degrabă în generația ‘90, iar nu în cea care m-a asimilat, a milenariștilor. Am renegat volumele din copilărie la sfaturile ușor malițioase ale câtorva nume sonore din literatura anilor 2000. Urma să cunosc oameni care ridiculizau aceste apariții la edituri mici, de provinicie, în regie proprie. Mi se pare stupid acum că m-am lăsat timorată de perspectiva acestor dificultăți și că mi-am asumat începutul carierei la vârsta legală de 18 ani abia. Trecuseră 4 ani de la ultimul volum al copilăriei. A fost o lecție despre compromis, probabil. Urmată, într-adevăr, de o tăcere de un deceniu. Am simțit că îmi stăpânesc întru totul vocea abia la 28 de ani. Am publicat două volume la distanță de un an: Saturn, zeul, la Charmides, o editură axată pe poezie bună, nouă, și Charles Dickens, volum al cărui titlu riscant impunea o direcție ușor experimentală, motiv pentru care l-am încredințat unei edituri deschise la propuneri de acest tip, frACTalia, din București. Îmi accept și greșelile de exprimare din primele volume acum (greșeli de ortografie, slavă Domnului, nu mai făceam demult la momentul debutului meu zero, la 10 ani), unele exagerări, exaltările și naivitățile. Mă amuză încercările de a mai fi și acum pusă la zid pentru „precocitate”. Am mai spus-o: copiii precoce sperie. Unii le țin pumnii să nu reușească.

Dickens Olga stefan

 

R.: Acum ești doctorand.

O.Ș.: Am început să scriu o lucrare de doctorat ambțioasă despre conceptul de simulacru și despre modul în care teama, angoasa chiar, de tot ceea ce înseamnă straniul artefactelor care par vii, ale copiilor fără referent despre care vorbea Platon, se insinuează în domenii diverse, explodând proteic de-alungul secolului XX. Fragmente din doctorat au apărut în Caietele Echinox. Coordonatorul lucrării este profesorul Corin Braga, decanul Facultății de Litere din cadrul UBB.

R.: „Poetul ca și soldatul nu are viață personală”. Totuși, are…

O.Ș.: Acum trei ani, am decis să fiu profesoară de limba și literatura română. Cariera mea de olimpică națională la această disciplină cerea, cumva, o continuare. Începutul nu a fost deloc ușor, iar sistemul nu m-a primit cu brațele deschise, ca pe o fiică risipitoare sui generis. Am făcut și o clasică navetă, am dat examene obositoare, nu a fost fiecare zi la clasă idilică, așa cum îmi părea că sunt zilele pentru oamenii care se află de partea cealaltă a catedrei. Anul trecut am obținut cea mai mare notă la examenul de Definitivat în județul Cluj, cea mai mare notă și la Titularizare. Predau, deocamdată, la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca. Îmi place meseria mea, dar cu adevărat mă identific doar cu persoana poetei. E rolul meu cel mai comod și cel mai vechi.

Olga Ștefan – Biografie:

S-a născut pe data de 23 octombrie 1988 în Hunedoara. În 2010 a absolvit Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (secţiile literatură universală şi comparată şi limba şi literatura română), iar în 2012, programul masteral ”Istoria imaginilor-Istoria ideilor” din cadrul aceleiaşi facultăţi.

  • Între 2011 şi 2016 a fost cercetător în cadrul grantului CNCSIS „Antiutopii: A face şi desface realitatea. Testarea lumilor posibile”. Actualmente se pregăteşte pentru susţinerea unei teze de doctorat pe tema „simulacrelor” literare şi predă limba şi literatura română la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Cluj-Napoca.
  • A început să scrie poezie la vârsta de 8 ani. În copilărie a publicat câteva plachete (Simțuri multiple- 1999, Încrustarea în fluturi- 2000, Între cuvinte- 2002, Pelicula dimineții- 2003) pe care, ulterior, le-a renegat.
  • Ca elevă, a fost premiată în cadrul mai multor concursuri literare (Prometheus, 2005, Tinere condeie, 1999-2005, LicArt, 2005, 2006). A obținut de două ori premiul I la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română (în 2003 și 2007), etapă la care s-a califiact anual între 2002 și 2007; a obținut premiul I și la etapa internațională a aceleiași olimpiade (2003, 2007).
  • Debutul său asumat este volumul Toate ceasurile (editura Vinea, 2006, distins, în 2007, cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat, la un deceniu distanță, de „Saturn, zeul” (Editura Charmides, 2016) și, în 2017, de volumul Charles Dickens, publicat la editura frACTalia.
  • Prezentă în antologia ”Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste” (Paralela 45, 2018).

„Charles Dickens” – Recenzii:

„Cu o forță surprinzătoare și, totodată, cu un soi de ironie jucată, volumul Olgăi Ștefan se întoarce împotriva poeziei confesive de azi, punând în pagină – încă din contra-invocația ce domină prologul întâiului poem – o satiră cu structură narativă. Motiv pentru care meditațiile sale nu ocolesc temele majore ale discursului liric. Ba dimpotrivă, aș zice că nu doar prin parcurgerea deziluziilor melodioase, ci și prin opulența lexicală, ele constituie tocmai fundamentul unei lungi revelații tenebroase care practică infatuarea doar pentru a demasca elucubrațiile alegerilor noastre cotidiene. Mereu conștientă de promisiunea ruinelor, Olga Ștefan proiectează, cu impresionantă luciditate, arhitectura celor mai teribile obsesii existențiale, astfel că, între domesticirea decepției și sălbăticirea ființelor de porțelan, poeta scoate la iveală proaspete nuanțe ale angoasei pe măsură ce-și dezlănțuie „mahalaua interioară”. Odă penitenței, cartea asamblează basoreliefuri glaciale, la fel cum statuarea vocilor transformă detaliile peisajelor înconjurătoare în etapele unui destin personal. Necrosimbolism, ecologizarea memoriei și a dezastrelor scripturale compune – urmârind arabescul ritmurilor corporale – un superb nimb al solitudinii crepusculare.”

Alex Ciorogar

„Și poezie zemoasă, cu cercei-cîrcei de viță de vie, și poezie cu ghearele afară, poezie care sare la gît. Și tribulații minuțios-introspective, și plonjeuri antamante – fie lucide și tăios-neiertătoare, fie înfierate de absurd și revoltă – în scenarii urbane decadentiste, ori în mitologia idiosincraziilor gestuale. Mulțumită Olgăi Ștefan, ți se ia de minimalism, de pleoapele străvezii ale expresiei reținute. Înclinația tactil-pofticioasă și fractalii transfrontalieri ai dezgustului fac casă bună cu mereu iminentele exuvii dickensiene, iar, peste toate acestea, sila concertată a Olgăi față de sinele său mercantil.”

Sorin Despot

„Mi-a plăcut mult Charles Dickens. Poeme ca Sol Invictus sau dar vine dragostea sunt printre cele mai bune lucruri citite de mine în poezia românească a ultimilor ani. Polizor fin de fire și corzi, de bucăți și țesături interconectate, de mici reliefuri afective aduse împreună la un orizont mai vast. Îmi place bizareria de proiecție aurală a unei sintaxe romanești ideale, densitatea etică și exploziile vaticinare (asta mă face să cred că volumul pe care îl ții în mînă poate fi folosit și la divinație!). Odată cu această carte, e tot mai clar că, în peisajul poeziei românești actuale, Olga Ștefan joacă într-o ligă proprie.”

Andrei Doboș

2 răspunsuri

  1. vbadescu@comcast.net' Victor Badescu spune:

    De unde pot sa cumpar o carte sau doua? Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus