Pe baza acestei legi, locuitorii de la munte vor putea primi sprijin financiar şi material ca să-și organizeze gospodăriile sau ca să poată profesa în aceste zone.

Legea Muntelui și actele normative care o completează pot fi (și trebuie să fie!) o măsură necesară de reglementare în domeniu, dar și un motor de dezvoltare.

Mai multe informații despre acest subiect, în INTERVIUL de mai jos:

Reporter: De ce a fost nevoie de o Lege a muntelui?

Deputat Sorin Marica (PSD): M-am născut în Ţara Haţegului şi, în ultimii 25 de ani, am asistat la declinul economic şi demografic constant al zonei din care provin. Tinerii au plecat la oraş pentru un câştig mai bun şi condiţii mai uşoare de viaţă. Au rămas mai mult bătrânii. De  aceea mi-am dorit mult o soluţie pentru oamenii de acolo şi Legea Muntelui poate reprezenta un răspuns practic la problemele cu care se confruntă toată zona montană în România. Faptul că Parlamentul României a adoptat-o cu o singură abţinere exprimă nu numai voinţa politică, dar şi înţelegerea necesităţii obiective ca o astfel de lege să existe.

Rep: Concret, ce anume aduce nou această lege?

Sorin Marica: Noua lege face o reparaţie de fond, acordând zonei montane a României statutul de teritoriu de interes național special, strategic, economic, social și de mediu. Şi, pentru prima dată în România, muntele este abordat într-un concept unitar.

Legea introduce prevederi mai stricte în ceea ce priveşte protejarea şi conservarea mediului natural. De exemplu, prin această lege este interzisă colectarea apelor, izvoarelor şi pâraielor în scopul utilizării acestora pentru microhidrocentrale, fără asigurarea în prealabil şi cu prioritate a necesarului de apă pentru animalele domestice şi sălbatice, acordând drept de exploatare celor care asigură reinvestirea profitului în proiecte de dezvoltare a calităţi productive a terenurilor.

De asemenea, statul român acordă compensaţii băneşti, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montană, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri naţionale rezervaţii ale biosferei şi alte arii naturale protejate.

Pe baza acestei legi, locuitorii de la munte vor putea primi sprijin financiar şi material ca să-și organizeze gospodăriile sau ca să poată profesa în aceste zone.

Rep: Dar, de cele  mai multe ori, cu o singură lege nu se face “primăvară”… 

Sorin Marica: Sunt de acord cu dumneavoastră. Cadrul juridic de bază creat de reglementările Legii Muntelui a fost completat ulterior de un pachet de alte trei acte normative şi mă refer aici la: Legea pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană, Legea pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor din zona montană şi Legea privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane.

Toate definesc paşii concreţi ai politicilor guvernamentale de finanţare a întreprinzătorilor din zona montană. Toate reprezintă Programe de încurajare a activităților din zona montană. Toate includ măsuri menite să conducă la salvarea zonei montane. Mai rămâne ca ele să fie puse în practică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus