Deși lucrările de renovare sunt finalizate, clădirea CIA nr. 2 Păclișa nu poate fi dată în folosință. Care este motivul.

Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a alocat luni, într-o ședință extraordinară, suma de 32.000 lei pentru actualizarea proiectului tehnic și a devizului general la Centru de Îngrijire și Asistență (CIA) nr. 2 Păclișa – unitate care funcționează în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara.

Lucrările de renovare a acestui corp de clădire au demarat în anul 2013 și, deși în vara anului 2016 lucrările erau finalizate în proporție de peste 90%, clădirea nu a fost dată în folosință. La acea dată, Corpul de Control al președintelui Consiliului Județean Hunedoara a stabilit că termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori din cauza unor neînţelegeri dintre constructor şi conducerea DGASPC Hunedoara. Problemele au apărut când s-a constatat că există diferenţe între proiect şi lucrările realizate efectiv în teren.

„Este o lucrare care a fost executată cu extrem de multe detalii pe care dirigintele de șantier nu le-a semnat, unele semnate și preluate de fosta conducere, altele nepreluate. În acea clădire s-au investit bani și trebuie să aibă o utilitate, numai că toate lucrurile trebuie făcute conform legii, de aceea trebuie găsită o soluție pentru a explicita situația de lucrări existentă și să intrăm în legalitate. Situația acelei clădiri este monitorizată și de alții, nu numai de Consiliul Județean”, a declarat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Întrebat la cine se referă atunci când spune că situația „este monitorizată și de alții”, președintele CJ a evitat să facă clarificări, lăsând să se înțeleagă faptul că este vorba de instituții de control ale statului român.

De altfel, investiția de la CIA nr. 2 Păclișa a ajuns în atenția procurorilor DNA în primăvara anului 2015 după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli în derularea lucrărilor finanțate de CJ Hunedoara în perioada în care Mircea Moloț a fost președinte al instituției.

Centru de Îngrijire și Asistență nr. 2 Păclișa este o unitate rezidenţială de asistenţă socială care are rolul de a asigura sprijin şi servicii de asistenţă socială persoanelor adulte cu handicap, aflate în dificultate, prin creşterea şanselor recuperării şi integrării acestora în familie sau în comunitate.

Valoarea totală a investiției de la acest obiectiv se ridică la 2,2 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată de Ministerul Muncii.

Foto: Google Maps

Un răspuns

  1. mirceaneonel@yahoo.com' Petresc Mircea spune:

    Si la CIA 3 paclisa s-a intimplat acelasi lucru !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus