Laurențiu Nistor și Mircea Bobora (foto) au criticat la unison decizia președintelui Klaus Iohannis de a amâna promulgarea legii privind Bugetul național.

„Trebuie să avem posibilitatea să funcționăm în baza uneia din legile normale și de căpătâi a funcționării sistemului economico-social din România. Nu discutăm despre faptul că cineva presupune că, la un moment dat, în baza unor date, lucrurile se vor desfășura rău. Nimeni nu cuantifică influența în rău – că asta poate fi cuantificată economic – a acestor săptămâni de întârziere! Mi se pare un lucru deosebit de grav, pentru că afectează economia și funcționalitatea sistemului democratic și de desfășurare a vieții sociale”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

La rândul său, deputatul Laurențiu Nistor, a declarat că amânarea promulgării Bugetului poate avea efecte imprevizibile pentru administrațiile locale.

„Eu credeam că odată ce s-a aprobat în CSAT, acolo unde era o șansă de dezbatere, a primit avizul. Domnul nostru președinte s-a trezit să blocheze promulgarea bugetului, ceea ce înseamnă efecte imprevizibile în țară. Dacă nu merge la ski în weekend și stă la Cotroceni, probabil luni vom avea Bugetul promulgat”, a declarat deputatul PSD Laurențiu Nistor. Imediat, președintele CJ Hunedoara a considerat prea optimist acest scenariu: „Să nu vină ziua de luni și să-l retrimită în Parlament!”

Un răspuns

  1. VORBITI SERIOS?!!!!
    SUNTETI IN MASURA SA VORBITI DESPRE “FUNCTIONALITATEA SISTEMULUI DEMOCRATIC SI DE DESFASURARE A VIETII SOCIALE”???!!!!
    CE SE INATAMPLA LA SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DEVA, IN ACEST MOMENT, CU GIRUL SI CONTRIBUTIA DV., DOMNILOR BOBORA SI NISTOR, VI SE PARE IN REGULA?
    HAIDETI SA PUNEM IN FATA AUTORITATILOR (alea care nu servesc PSD) DOVADA “INFLUENTEI IN RAU” A MASURILOR PE CARE LE LUATI SAU NU IN CAZUL ACESTUI SPITAL!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus