Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi un mesaj la deschiderea Congresului Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, organizat la Constanţa, în care a vorbit despre “o lipsă de implicare din partea autorităţilor” în ceea ce priveşte omagierea eroilor şi a victimelor comunismului, precum şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.

“Am observat în ultima vreme, în actualul context, marcat de tensiuni socio-politice, o lipsă de implicare din partea autorităţilor în ceea ce priveşte omagierea eroilor şi a victimelor comunismului, precum şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Responsabilii guvernamentali dau dovadă de o cunoaştere precară a istoriei noastre recente, iar acest lucru se reflectă prin lipsa de strategii şi iniţiative care să combată uitarea şi să onoreze victimele totalitarismului. De asemenea, instituţiile care au obligaţia de a contribui la recuperarea memoriei victimelor comunismului, precum şi de a scoate de sub anonimat călăii dau dovadă de totală pasivitate. Găsesc aceste neajunsuri foarte dăunătoare pentru societatea noastră. Lipsa de implicare concretă din partea autorităţilor şi eşecul unor instituţii abilitate de stat să identifice criminalii şi să îi sancţioneze alimentează distorsionarea trecutului şi banalizarea crimelor comise pe criterii politice”, spune şeful statului, în mesajul prezentat de consilierul de stat Nicoleta Nicolae-Ioana.

El subliniază că în contextul acestor “restanţe” este nevoie de un efort comun pentru prezervarea memoriei eroilor Revoluţiei şi omagierea victimelor comunismului, precum şi recunoaşterea, la nivelul întregii societăţi, a celor care s-au opus dictaturii comuniste.

“România nu mai poate fi condusă după principiile regimului comunist, chiar dacă unii politicieni dovedesc că agăţarea de putere, dispreţul faţă de lege şi demagogia sunt încă deprinderi la ordinea zilei. Prin alegerile pe care le fac, românii vor o ţară europeană, despărţită definitiv de trecut. România este astăzi o ţară puternic ataşată valorilor europene, iar viitorul trebuie clădit în continuare pe principii precum respectul faţă de democraţie, demnitate umană, drepturile şi libertăţile fundamentale şi stat de drept, principii pe care dumneavoastră le-aţi apărat cu riscul suprem al vieţii”, arată preşedintele Iohannis.

Potrivit acestuia, renaşterea speranţei şi a spiritului civic în România postcomunistă şi-a avut deseori rădăcina în sacrificiul deţinuţilor politic.

“Pentru această jertfă incomensurabilă, pe care sper că toţi românii o apreciază la justa sa valoare, în numele statului român, vă sunt profund recunoscător. Pentru mine, dumneavoastră, deţinuţii politic, reprezentaţi cele mai înalte repere ale demnităţii, curajului, ataşamentului faţă de ţară. Renaşterea speranţei şi a spiritului civic în România postcomunistă şi-a avut deseori rădăcina în sacrificiul deţinuţilor politic. Privind către jertfa lor, generaţiile de astăzi înţeleg că nimic nu este mai de preţ decât libertatea şi democraţia. Cu atât mai mult, avem datoria astăzi să ne aducem aminte de cei care au luptat pentru valorile care guvernează societatea democratică de acum şi să milităm pentru condamnarea cu hotărâre a abuzurilor şi crimelor comise în timpul regimului comunist. Fiecare dispariţie a unui deţinut politic nu reprezintă doar pierderea unei voci care a militat pentru dreptate şi pentru adevăr. Din păcate, timpul ne răpeşte martorii, iar, odată cu plecarea lor, memoria comună tinde să se estompeze. Astfel, a ne aminti de jertfa deţinuţilor politic reprezintă o obligaţie morală şi reparatorie”, a mai transmis preşedintele.

El subliniază că libertatea nu este un “bun dat, ci este un drept câştigat cu multă suferinţă, cu sacrificiul suprem al vieţii” celor care au trecut prin închisorile şi lagărele comunismului.

“Niciodată nu vom putea spune că am făcut îndeajuns pentru recuperarea memoriei victimelor dictaturii comuniste, dar efortul merită întotdeauna să fie susţinut prin asumarea corectă a trecutului recent, condamnarea abuzurilor şi crimelor din acea vreme, consolidarea democratică şi întărirea instituţiilor statului. În acelaşi timp, cred că e important să apărăm imaginea dumneavoastră de acte ultragiante de trivializare, aşa cum este tentativa unor politicieni anchetaţi sau condamnaţi pentru acte de corupţie de a se prezenta, fără ruşine, drept deţinuţi politic”, afirmă Klaus Iohannis.

Şeful statului precizează că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca întreaga societate să îi respecte pe cei care au suferit în timpul dictaturii comuniste.

El le-a transmis participanţilor la eveniment că reprezintă “repere pentru o Românie mai bună şi mai dreaptă, pe care vrem să o construim în anii care vin”.

“Este imperios ca adevărul istoric să fie reconstituit, analizat şi reintegrat în parcursul dezvoltării statului român. Generaţiilor de azi şi de mâine trebuie să li se spună, cu argumente şi dovezi, că regimul comunist a însemnat răul absolut, un sistem crud care a banalizat suferinţa şi moartea, a îngrădit drepturile, libertăţile şi a călcat în picioare demnitatea umană. Insist pe ideea că avem nevoie de mai multă educaţie cu privire la istoria comunismului, avem nevoie să păstrăm moştenirea trecutului nealterată şi să o transmitem generaţiilor viitoare pentru a garanta o societate democratică sănătoasă, ferită de idei şi curente extremiste, xenofobe şi populiste”, susţine preşedintele Iohannis.

El a mulţumit Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România pentru contribuţia “esenţială” şi “constantă” adusă la prezervarea memoriei naţionale.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus