Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că vaccinarea în masă a populaţiei ar putea începe în primăvara anului viitor, dar că la începutul lui 2021 este destul de probabil ca unul sau două vaccinuri să fie disponibile în România pentru imunizarea personalului medical şi a persoanelor cu risc.

„În acest moment ştim sigur că sunt mai multe tipuri de vaccin care sunt în fază avansată de testare, aprobare, şi este foarte posibil ca la începutul anului viitor să avem două, trei, poate chiar patru tipuri de vaccin, care toate funcţionează bine. Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi în România, sigur vorbim de primele tranşe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina ăntregul personal medical din România, majoritatea pacienţilor cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinaţia cu SARS-Cov-2 şi cred că este o veste foarte bună”, a declarat preşedintele, la finalul unei vizite făcute la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Acesta susţine că vaccinarea în masă ar putea începe în primăvară.

„Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populaţiei în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să aşteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primeşte pentru ca efectul să fie optimal”, a mai spus preşedintele.

Şeful statului a anunţat că strategia de vaccinare, deja aprobată de Guvern, va fi adoptată în această săptămână şi de CSAT.

De asemenea, Klaus Iohannis a anunţat că în cursul acestei săptămâni intenţionează să viziteze un centru de vaccinare.

„Vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obţine, cam toată lumea se va convinge de siguranţa lor şi va dori să se vaccineze şi în acest fel vom termina pandemia”, a mai spus preşedintele.

sursa: mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus