Iuliu Winkler îşi continuă activitatea în fruntea Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR

Europarlamentarul Iuliu Winkler a fost reconfirmat pentru un nou mandat de doi ani în funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR în cadrul Conferinţei de alegeri care s-a desfăşurat, sâmbătă, organizată în aula Liceului Teoretic “Teglas Gabor” din Deva.

Iuliu Winkler s-a prezentat în faţa delegaţilor la Conferinţa de alegeri cu un program în 12 puncte, cel mai important dintre acestea referindu-se la continuarea procesului de consolidare al comunităţii maghiare din judeţul Hunedoara. “Primul nostru punct se referă la consolidarea comunităţii. Trebuie să păstrăm solidaritatea din cadrul comunităţii noastre, să adâncim colaborarea cu societatea civilă şi cu bisericile istorice maghiare. Cel de al doilea punct vizează educaţia în limba maternă, după care urmează cel referitor la cultura maghiară şi păstrarea tradiţiilor noastre”, a declarat Iuliu Winkler, amintind faptul că UDMR Hunedoara a declarat 2018 anul patrimoniului cultural din judeţ, acesta fiind corelat cu Anul European al Patrimoniului Cultural. “În acest an, vom realiza Catalogul patrimoniului cultural maghiar din judeţ. Următoarea prioritate vizează implementarea Planului de acţiune privind comunităţile dispersate realizat de UDMR. Următorul punct se referă la programul nostru referitor la zona rurală din judeţul Hunedoara. Acesta reprezintă o noutate ţinând cont de faptul că 90% din maghiari trăiesc în zona urbană. Dar, noi dorim să continuăm planul de revitalizare rurală a satului Jeledinţi”, a spus Iuliu Winkler. Printre priorităţi se află şi consolidarea parteneriatului cu comunităţile secuieşti, dar şi dezvoltarea relaţiilor de înfrăţire cu localităţi din Ungaria. Printre obiectivele politice se numără şi obţinerea de rezultate bune la alegerile europarlamentare din 2019.

Prezent la conferinţa de alegeri, Szekely Istvan, vicepreşedinte executiv al UDMR, a afirmat că, în anul Centenarului, este important, mai ales în comunităţile interetnice şi dispersate, cum este şi cea din judeţul Hunedoara, să fi etalate valorile cu care comunitatea maghiară a contribuit în ultimii 100 de ani la dezvoltarea României. “Atât experienţa noastră, cât şi sondajele de opinie arată că majoritatea română recunoaşte valorile noastre, contribuţia artiştilor, cercetătorilor, sportivilor noştri. Tocmai de aceea, considerăm important să facem cât mai cunoscută cultura maghiară publicului larg”, a subliniat Szekely Istvan. Vicepreşedintele executiv a prezentat poziţia UDMR privind politica la nivel naţional, dar şi poziţia referitoare la modificarea legilor Justiţiei.

“Dorim să ne păstrăm influenţa politică în judeţ, să rămânem activi şi să prezentăm iniţiativele noastre la nivelul Uniunii. Este un obiectiv important să avem o colaborare bună cu Organizaţia de femei şi organizaţiile de tineret. Ultimul punct din programul meu se referă la intensificarea prezenţei comunităţii noastre pe internet, în mediile de comunicare online, importante în secolul 21”, a precizat Iuliu Winkler.

El a mulţumit colegilor săi pentru munca şi eforturile lor, a subliniat rolul vital pe care îl joacă munca în echipă şi a apreciat sprijinul pe care UDMR Hunedoara l-a primit în mod constant din partea Uniunii atât de la preşedintele UDMR, cât şi din partea Prezidiului Executiv.

La Conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR, din Deva, au participat 101 de delegaţi din partea celor 16 organizaţii locale din judeţ, ai celei de femei şi de tineret.

În cadrul conferinţei s-au prezentat rapoartele Comisiei de regulament, ale celei de etică şi ale Comisiei de cenzori, după care au fost aleşi noii membri acestor comisii.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus