Cercetările continuă.

La peste două săptămâni de la comiterea jafului de la Castelul Corvinilor din Hunedoara, suspectul nu a recunoscut fapta, iar banii furați nu au fost recuperați. „Cercetările continuă”, declară purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, procurorul Gheorghe Ungureanu.

Suspectul, Gabriel Gal, de 30 de ani din Hunedoara, este arestat preventiv până în data de 4 iunie. Acesta nici măcar nu a contestat decizia Judecătoriei Hunedoara prin care a fost arestat preventiv timp de 30 de zile.

Vă reamintim că în data de 1/2 mai din chioșcul de bilete de la intrarea în castel a fost sustrasă o importantă sumă de ani, aproximativ 170.000 de lei. Cel care este suspectat că a furat banii a chemat ambulanța în aceeași noapte, fiind luat de echipajul de salvare din centrul vechi al orașului, din apropierea castelului. Gabriel Gal a fost internat în spital și operat de dublă fractură la gleznă.

În data de 5 mai a fost reținut de către polițiști chiar din spital. O zi mai târziu, Judecătoria Hunedoara a emis pe numele lui Gabriel Gal un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile. Polițiștii spun că există suficiente probe care îl incriminează pe Gabriel Gal.

Din păcate, până acum a fost recuperată doar o mică parte din suma sustrasă de la Castelul Corvinilor.

3 răspunsuri

  1. niculitageo@hotmail.com' Nicolae spune:

    S-a gasit circa 1 % din suma ? Oare prin ce metode a recunoscut individul ! Foarte multe semne de intrebare ! 🙁 🙁 🙁

  2. nicoletagugila@yahoo.com' nicoleta spune:

    1. Suma trebuie recuperata de la firma de paza, daca contractul este corect si nu cumva este o firma “de casa” a Primariei;
    2. Toti angajatii Primariei care au atributiuni legate de Castel, de la casier, contabil director etc., trebuie dati afara, indiferent daca se recupereaza suma sau nu.
    Aceste masuri trebuiau luate imediat dupa furt Nu legati incompetenta angajatilor si a firmei de paza de ancheta Politiei.

Lasă un răspuns către nicoleta Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus