Într-un sistem democratic, niciun Guvern nu poate rezista fără susținerea Parlamentului. Deputații și senatorii puterii, așa-numita majoritate parlamentară, oferă suportul partidului/coaliției de guvernământ, iar rolul opoziției este acela de a ataca puterea, de a încerca să o erodeze într-atât încât să o răstoarne fie prin alegeri, fie printr-o moțiune de cenzură.
Moțiunea de cenzură este, prin definiție, o acțiune politică extrem de serioasă, asumată de o opoziție puternică și articulată care poate oferi o alternativă la guvernare. În cel mai prielnic moment, când simte că poate atrage cel puțin jumătate plus unu dintre parlamentari de partea sa, opoziția inițiază o moțiune de cenzură care trebuie să lovească în cel mai vulnerabil punct al Guvernului. Dacă moțiunea trece, guvernul este demis, Președintele nominalizează un alt candidat pentru postul de Prim-ministru, iar noul cabinet trebuie să primească votul de învestitură al Parlamentului.
O moțiune solidă trebuie să întrunească cel puțin trei condiții importante. În primul rând trebuie să argumenteze temeinic motivele obiective pentru care guvernul trebuie numaidecât demis. Apoi, ca să treacă la vot, în prealabil trebuie purtate negocieri dure inclusiv (și mai ales) cu parlamentarii puterii. Asta deschide discuția despre cea de-a treia condiție, și-anume alternativa – ce punem în loc.
Prin prisma acestor condiții, moțiunea de cenzură inițiată de liberali nu trece testul seriozității. În privința motivelor, e de discutat dacă demisia/demiterea lui Ponta s-ar fi putut impune pe criterii legale sau morale. Disciplina dezbaterii ne obligă la o minimă analiză. Cum ar trebui să procedăm? Un demnitar al statului ar trebui demis prin efectul legii dacă împotriva lui începe urmărierea penală, chiar dacă operează prezumția de nevinovăție și există, desigur, și posibilitatea ca la final să fie declarat nevinovat? O lege care să forțeze demiterea pe acest motiv nu ar avea nicio șansă să treacă de Curtea Constituțională. Dar o cutumă izvorâtă din onoare și din bun-simț care să îl facă pe orice politician (cu atât mai mult dacă e vorba de primul ministrul!) să facă un pas înapoi atunci când aduce deservicii țării lui, contaminând-o cu proasta-i reputație, asta da, chiar ar fi un mare pas înainte pentru clasa politică de la noi.
Numai că moțiunea de cenzură nu s-a votat la Biserică, ci în Parlament, așa se face că am asistat la schimburi de replici de un grotesc greu de suportat între reprezentanții celor două tabere, care s-au întrecut în insulte și acuzații reciproce de corupție. Una peste alta, motivele invocate de liberali – cu care mulți români, scârbiți peste măsură de corupția din politică, sunt de acord -, nu l-au putut răsturna pe Ponta.
Calitatea negocierilor purtate s-a văzut în rezultatul votului. Nici măcar nu a fost vreun rezultat strâns; liberalii mai aveau nevoie de 68 de voturi pentru a-și trece moțiunea. Cât despre alternativă, chiar așa, a aflat cineva ce se întâmpla dacă reușeau să îl dea jos pe Ponta? Cine ar fi fost propunerea de prim-ministru? Cătălin Predoiu? Ce aveau de gând să facă și pe cine să numească la ministerele vitale? Ludovic Orban sau Anca Boagiu la transporturi?
Moțiunea însă a picat, așa că toată lumea poate răsufla ușurată. Victor Ponta, cel care în noaptea pierderii alegerilor pentru președinție părea victimă sigură, reușește încă o dată să reziste. Klaus Iohannis mai are de așteptat până își va vedea foștii colegi la Palatul Victoria. Liberalii, care s-au grăbit să irosească principala armă pentru a răsturna guvernul, par resemnați într-un calcul politic sec: doar erodarea lui Victor Ponta și-a PSD-ului îi poate aduce la guvernare la sfârșitul lui 2016.
Ultimele comentarii